Don't Miss

Golul olimpic. Povestea unei execuţii după care se omoară toţi fotbaliştii!

By on 11 octombrie 2010, 09:43

Foto: 670.wikispaces.com

Să marchezi un gol olimpic fără să joci la Olimpiadă este cel mai natural lucru din fotbal. Natural, dar rar, pentru că golurile olimpice sunt foarte dificil de înscris. Cu atât mai mare bucuria (după cum spuneam şi în Goluri triste) pentru că un gol din penalty nu va avea niciodată savoarea unei acţiuni de fineţe încheiată cu balonul în plasa porţii adverse. Peste 14 ani vom sărbători centenarul primului gol olimpic, marcat de un englez căruia nici măcar nu îi datorăm numele acestui tip de reuşită.

Foto: footmanlive.com

Pe 21 august 1924, Billy Alston a marcat în campionatul scoţian un gol direct din corner. A fost prima astfel de reuşită  din istorie. Pe 15 iunie, Internaţional Football Association Board dăduse liber la astfel de execuţii, transformând cornerul din lovitură liberă indirectă în una directă.

Golul din corner, aşa cum este el cunoscut în Europa, poartă numele de gol olimpic în America de Sud. Asta pentru că pe 2 octombrie 1924, argentinianul Cesareo Onzari a marcat direct din corner în poarta Uruguayului, proaspăta campioană olimpică (3-0 cu Elveţia în finala JO Paris 1924). Argentina a câştigat cu 2-1 amicalul cu Uruguay, meci încheiat cu 4 minute înainte de timpul regulamentar din cauza unei accidentări soldată cu fractură în tabăra argentiniană şi a fanilor care au început să arunce cu tot felul de obiecte pe teren.

Foto: listzblog.com

Golul olimpic şi-a continuat cariera în istorie, dar a rămas o pasăre rară. La Mondiale s-a marcat un singur astfel de gol, culmea, în poarta unui goalkeeper considerat şi în prezent drept cel mai mare din lume. Golul a fost opera columbianului Marcos Coll în duelul din grupe cu Uniunea Sovietică, încheiat 4-4. Era mondialul din Chile 1962, iar poarta ruşilor era apărată de legendarul Lev Yashin. Cu golul lui Coll, Columbia a scos singurul punct acumulat la acel turneu final şi nu a trecut de prima fază a competiţiei. Uniunea Sovietică s-a calificat în sferturi, acolo unde a pierdut cu 2-1 în faţa naţionalei ţării gazdă.

Unul dintre specialiştii acestei execuţii a fost Charlie Tully de la Celtic Glasgow. Nord irlandezul a marcat în 1952 ambele goluri ale naţionalei sale în remiza cu Anglia, iar dintre acestea, unul a fost înscris direct din corner. Un an mai târziu a repetat isprava şi la echipa de club într-un meci de senzaţie. Tully a marcat direct din corner în duelul din cupă cu Falkirk, dar arbitrul a anulat golul pentru că mingea se afla în afara arcului de cerc care marchează colţul terenului. Tully a fost obligat să execute din nou. Şi de data aceasta a marcat direct din corner.

Foto: tffc-tigers.com

George Best a marcat şi el un gol direct din corner pentru Manchester United în duelul cu Ipswich din campionat. În retur a încercat din nou acelaşi procedeu, dar mingea a lovit bara.

Despre turcul Sukru Gulesin umblă legenda că ar fi înscris nu mai puţin de 32 de goluri olimpice în 15 ani de carieră (Besiktas, Palermo, Lazio, Galatasaray).

Sârbul Dejan Petkovic a marcat 8 goluri din corner, dintre care ultimul pe 8 noiembrie 2009 pentru Flamengo  în duelul cu fosta sa echipă Atletico Mineiro.

Iată câteva goluri marcate din corner:

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. Mihai Pintilie

    11 octombrie 2010, 12:50 at 12:50

    Ultimele 3 din video sunt si cele mai faine.. nici nu stiu cum sa le departajez. Unul cu piciorul opus, altul clar, altul plasat pe lung.. faine..

  2. alex

    11 octombrie 2010, 23:34 at 23:34

    da, frumoase golurile si interesant articolul. Nu stiam de asa ceva.

Comenteaza