Don't Miss

Glorie contra libertate. Povestea primei echipe naţionale patriotice

By on 20 martie 2013, 15:53
Foto: chronofoot.com

Foto: chronofoot.com

Era 1958. Algeria îşi cerea independenţa cu arma în mână. Franţa o prefera paşalâc. Frontul de Eliberare Naţională (FLN) împotriva opresiunii dar şi a duşmanului de acasă. Peste un milion de algerieni, celebrele „pieds-noirs” erau de partea puterii coloniale, iar la finalul conflictului au părăsit in corpore Algeria. Printre ei Albert Camus, Yves Saint-Laurent sau Claudia Cardinale, stabiliţi deja şi deveniţi faimoşi în Franţa.

În sens invers, fotbalul şi-a adus la rândul său contribuţia la eliberarea ţărişoarei africane şi a făcut-o cel puţin la fel de convingător ca mitralierele din tranşee. În special pentru că cei implicaţi în această mişcare, fotbalişti de top care jucau mai ales în Franţa, au lăsat totul în urmă şi s-au dedicat unei cauze ale cărei şanse de triumf nu păreau prea mari.

Au riscat totul pentru ceea ce era drept. Au renunţat la glorie ca să lupte pentru o cauză. Au lăsat în urmă cariera şi s-au înrolat în revoluţie. Au riscat ca să nu regrete. Au devenit simbolele unei lupte. (Eric Cantona)

Câţi dintre fotbaliştii momentului au renunţa la contractele de milioane pentru binele ţării lor? Asta în condiţiile în care până şi onoarea convocării la naţională nu mai e ce-a fost doar pentru că nu e dublată de aceleaşi sume grase ca la echipele de club.

Rachid Mekhloufi juca la St Etienne, acolo unde a adus primul titlu de campioană din istoria clubului. Un an mai târziu a lăsat totul în urmă şi s-a alăturat  Frontului de Eliberare Naţională. Avea o idee care ar fi atras atenţia întregii lumi: ce-ar fi să formăm o naţională de fotbal (un stat independent abia din 1962) care să susţină peste tot în lume dorinţa de libertate a 10 milioane de algerieni?!?

Aşa a luat fiinţă, la 13 aprilie 1958 celebra FLN Team. Alături de Mekhloufi s-au aflat Mustapha Zitouni şi Abdelaziz Ben Tifour de la AS Monaco, Dahmane Defnoun de la Angers, Chérif Bouchache de la Le Havre, Abdallah Settati de la Bordeaux, Abdelhamid Kermali de la Lyon, Ahmed Oudjani de la Lens şi mulţi alţi fotbalişti algerieni care evoluau pentru echipele franceze de top.

Iniţiativa africanilor părea să se fi năruit încă înainte să se fi jucat primul meci. Franţa a făcut petiţie la FIFA iar forul internaţional n-a recunoscut FLN Team. Teoretic asta însemna că echipele oficiale s-ar fi ferit să joace cu una nerecunoscută dar Mekhloufi şi ai său s-au îmbarcat într-un turneu mondial pe trei continente în cursul căruia au jucat peste 80 de meciuri. Fiecare promovat şi tratat ca un adevărat război (paşnic totuşi) pentru libertatea unei naţiuni aflate sub ocupaţie.

FLN Team şi-a atins scopul. Algeria şi-a proclamat independenţa în 1962 iar,  un an mai târziu, echipa eroilor a lăsat locul unei naţionale pe care FIFA nu mai avea cum să o refuze: Algeria liberă.

Mekhloufi s-a întors la St Etienne, acolo unde a mai luat trei titluri. Alţii n-au fost la fel de norocoşi. Cu toţii însă au pus umărul şi după război la constuirea fotbalului în Algeria.

Eram un copil răsfăţat. Vedeta clubului, tot timpul în atenţia presei. Apoi am auzit lucruri. Am învăţat lucruri. Când am decis să las totul în urmă şi să apuc altă cale am ştiut că închid după mine o uşă care, poate, nu se va mai deschide niciodată. Ce am trăit, ca om şi fotbalist, în FLN nu poate fi cumpărat cu tot aurul din lume. (Rachid Mekhloufi)

Povestea rebelilor din Algeria este doar una din seria Football Rebels pe care ne-o prezintă inegalabilul Eric Cantona.

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. Chris

    24 noiembrie 2013, 19:47 at 19:47

    Claudia Cardinale era din Tunisia, nu Algeria.

Comenteaza