Don't Miss

Gentlemanul cu suflet mare şi mâinile murdare

By on 25 august 2014, 10:49

30 iulie 1966. Orice s-ar fi întâmplat pe stadionul Wembley din Londra de câteva minute devenise deja istorie. Arbitrul elveţian Gotfried Dienst fluerase finalul partidei, una în care Anglia câștigase cu 4-2 după prelungiri în faţa Germaniei federale şi cucerise singura Cupă Mondială din istoria regatului britanic.

Imposibil de descris bucuria care se citea pe feţele englezilor. Imaginile relaxării de la final vorbesc de la sine despre cât de mare a fost tensiunea din timpul partidei. Niciun chip nu se poate transforma atât de mult în lipsa unor emoţii care să îl poarte de la agonie la extaz.

Gordon Banks – George Cohen, Ramon Wilson, Jack Charlton, Bobby Moore – Nobby Stiles, Allan Ball, Martin Peters – Bobby Charlton, Geoff Hurst, Roger Hunt. Ei sunt campionii mondiali din 1966. Pentru unul singur dintre ei emoţiile au fost de-a dreptul copleşitoare şi nu s-au încheiat odată cu finalul partidei.

Bobby Moore urma să urce primul cele fix 39 de trepte care despărţeau terenul de loja special amenajată pentru decernarea trofeului. Urma să ajungă în faţa Reginei, să întindă mâna şi să o strângă pe cea prizonieră într-o mânuşă de un alb regal, să facă plecăciunea rituală şi să primească, în sfârşit, trofeul.

Gentlemanul Moore, de la înălţimea celor 25 de ani pe care îi avea în acel moment, urma să facă toate acestea într-un moment pe care comentatorul veteran Barry Davies ( ITV, Sunday Times şi apoi BBC) l-a comparat cu victoria aliaţilor în Europa. „În Trafalgar Square plutea un sentiment imens de mândrie naţională. Ţara asta nu a mai trăit aşa ceva din 8 mai 1945, atunci când a luat sfârşit al Doilea Rozboi Mondial pe continentul european!”, declara de la microfon Barry Davies.

moore queen

Foto: bbc.co.uk

Moore încă nu urcase în lojă pentru a primi trofeul. Avea o problemă, una destul de amuzantă şi puţin importantă în lumina prezentului, dar suficient de stresantă pentru un puşti născut în periferia Barking din Londra care avea să dea mâna cu Regina.

După un meci pe viaţă şi pe moarte care durase 120 de minute, Bobby Moore era murdar pe mâini. Pare o prostioară pentru copii de grădiniţă, însă imaginile îl prezintă pe Moore cum urcă preocupat, parcă fără tragere de inimă. Se şterge pe spatele shortului alb, murdar şi el. Nu îi este ruşine. Este doar un gentleman care nu vrea să lase urme de noroi pe mânuşa regală. Un suflet oţelit în ploile fotbalului londonez, un gentleman sofisticat pe dinăuntru, preocupat, în fond, de buna cuviinţă.

Moore a urcat toate scările. S-a şters şi pe tricou, dar şi pe partea de jos din acoperitoarea lojei, o catifea decorativă albastră şi abia apoi a întins mâna, nu el primul ci ca răspuns al gestului făcut de Regină. A primit trofeul, medalia de campion şi apoi, cu o răsuflare uşurată l-a ridicat pe primul deasupra capului şi l-a arătat celor 98.000 de fani din tribune.

Așa arată un gentleman cu suflet mare, fie el și cu mâini murdare!

Comenteaza cu Facebook!

8 Comments

  1. gery76

    4 noiembrie 2010, 17:41 at 17:41

    Emotionant articol si definitoriu pentru notiunea de civilizatie si bun simt,care multora din ziua de azi le lipseste cu desavarsire.Te citesc cu mult interes si placere.

    Sicere felicitari pentru treaba foarte buna pe care o faci!!!

  2. E.B.

    5 noiembrie 2010, 00:49 at 00:49

    Ce gentlemeni?!? Niște măgari, acolo, și ei …

    Păi Stiles ăla (un fel de Gentile sau, hai, Bumbescu avant-la-lettre în materie de ciomăgeală a adversarilor) era jantălmăn?

    Dar organizatorii, care au făcut pe dracu în patru ca Anglia să nu se miște de pe Wembley, deși potrivit clasamentului grupei preliminare trebuia să plece la mama naibii, la Sunderland parcă, și ăia erau jantălmeni?

    Halal să le fie!

  3. E.B.

    5 noiembrie 2010, 01:20 at 01:20

    Nuuu … ideea era de fapt că semifinala în care urma să joace

    Anglia trebuia de drept să fie la Liverpool (nu Sunderland cum am zis). Cum dracu calculaseră organizatorii ăia traseul, nu știu … cert e că s-au tras nește sfori p-acolo, și locul de disputare a semifinalelor s-a inversat subito pronto rapido. Îți dai seama ce spume au făcut portughezii, care cîștigaseră cu mega-emoții și super-risipă de energie sfertul lor de la Liverpool cu Coreea de Nord (da, echipa aia care și-a furat-o astă-vară cu 7-0 de la aceiași portughezi) și care îi așteptau ei pe englezi pe Goodison Park … și acuma trebuiau să facă ditamai călătoria obositoare pînă în capitală.

  4. Alex Buturugeanu

    5 noiembrie 2010, 00:58 at 00:58

    pai ar fi fost si culmea sa fi jucat altundeva

    organizarea unui CM e ceva unic (uneori, si deocamdata e si cazul englezilor) asa ca mi se pare normal ca tara organizatoare sa isi aranjeze traseul pentru o reteta financiara de succes (in principal)

  5. Marian

    5 noiembrie 2010, 02:50 at 02:50

    Ca de obicei, inca un articol excelent. Felicitari! E o adevarata placere sa lecturez povestile tale. Jos plaria! Ai devenit portia mea zilnica de lectura.

  6. Jocuri cu fotbal

    25 noiembrie 2014, 07:42 at 07:42

    Unul dintre cei mai mari fotbalisti din istorie!

Comenteaza