Don't Miss

Fotbalul şi politica

By on 27 aprilie 2011, 12:26

Foto: LUIZA PUIU / MEDIAFAX FOTO

Mandatul de senator în Parlamentul României al lui Anghel Iordănescu ilustrează perfect subiectul acestui articol. Un fost mare jucător şi antrenor, ajuns, în cele din urmă, în politică. Sigur, o mutare de imagine pentru partidul care decide să ofere un fotoliu de deputat sau senator unei persoane fără pregătire politică, o mutare de imagine la fel de valabilă ca şi în cazul vedetelor din muzică sau ale celor din industria porno (Cicciolina, ajunsă deputat în Italia). Practica nu este una autohtonă, ba chiar îşi are cele mai grăitoare exemple în afara României.

Foto: stluciaweek.com

Celebrul Pele a fost, timp de trei ani, ministru al sportului în Brazilia. Cu cinci ani înainte Zico ocupase şi el acelaşi post, însă din partea altui partid politic.

Oleg Blohin a fost Fotbalistul Anului în Europa, dar şi membru în Parlamentul Ucrainei din partea comuniştilor. În 2003 a fost numit selecţioner, dar adversarii din politică i-au cerut să alegă. Ori fotbal, ori politică. După doi ani de scandal, Blohin a ales politica, dar preşedintele federaţiei de fotbal de la Kiev a câştigat în instanţă dreptul parlamentarului de a fi, în acelaşi timp, şi selecţioner. A rămas în funcţie până în 2007. Recent, şi-a schimbat abordarea: a renunţat la politică şi a revenit pe banca naţionalei.

Marc Wilmots, fostul internaţional belgian a fost şi antrenor şi senator timp de 10 luni. St Truiden l-a concediat şi a rămas doar cu politica.

Foto: runningafrica.com

George Weah a candidat la preşedinţia Liberiei în 2005, după o carieră impresionantă ca jucător de fotbal. A obţinut aproape 30% în primul tur, dar a pierdut apoi în faţa unei femei, Ellen Johnson Sirleaf. În prezent, Weah e senator şi a anunţat că intenţionează să candideze din nou la preşedinţie la alegerile din acest an.

Recep Tayyip Erdogan este prim ministru în Turcia de mai bine de 7 ani şi are o carieră politică fără cusur. La baza politicianului de azi stă însă un fotbalist. Erdogan a jucat, la nivel de amatori, timp de 16 ani. Stadionul lui Kasimpasa, echipa districtului în care s-a născut îi poartă acum numele.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort