web analytics

Fotbalul pe minus. 1,6 miliarde gaură în 2010

On 26 January 2012, in Fotbal Extern, by Alex Buturugeanu
platini

Foto: uefa.com

UEFA se luptă cu morile de vânt. Vrea Financial Fair Play, un concept pe care l-am explicat AICI. Pe scurt: un club nu trebuie să cheltuiască mai mult decât e în stare să producă. Proiectul a fost inclus în teste din 2009 şi va fi literă de lege peste doi ani. Undeva la mijloc, 2010 vine cu exemple nu foarte încurajatoare. Cluburile nu se pot adapta chiar aşa uşor noilor reguli, iar balanţa pe minus continuă să crească în loc să scadă!

UEFA a făcut publice datele. În 2010, gaura financiară a cluburilor din Europa este de 1,6 miliarde de euro, cu aproape 36% mai mare decât în anul precedent.

Bundesliga este mai populară ca niciodată în rândul suporterilor, iar sponsorii şi partenerii noştri media au simţit asta. Am implementat cât de serios am putut măsurile de fair play financiar iar rezultatele încep să se vadă.

CHRISTIAN SEIFERT     CEO BUNDESLIGA

Cluburile continuă să cheltuiască fără măsură în ideea că vor recupera din performanţele ulterioare iar de aici începe un adevărat carusel. Dacă un club dispune de o sumă mare de bani pe care o aruncă pe transferuri sau pe salarii, spre exemplu, atunci îşi obligă contracandidatele la titlu să facă la fel. Doar că primul loc aparţine unei singure echipe, cel de-al doilea la fel, iar cupele europene sunt câştigate şi ele doar de un club sau altul. Restul celor care bagă bani nu recuperează pe măsura investiţiilor.

Sunt însă şi veşti bune. Nemţii sunt cumpătaţi şi ştiu valoarea banului. Au reuşit să raporteze profit pe 2010. Bundesliga a încasat per ansamblu 2,23 miliarde de euro şi a înregistrat un profit de 53 de milioane. În 2009, nemţii erau pe minus cu 78 de milioane, aşa că reuşita lor este cu atât mai importantă.

Alte semne pozitive la nivel continental sunt creşterea încasărilor cu 6 % şi scăderea uşoară a sumei medii care se duce pe salariile jucătorilor. La fel, numărul fotbaliştilor produşi local a crescut în rândul echipelor angrenate în Champions League ceea ce înseamnă că academiile de tineret încep să fie privite din ce în ce mai mult ca soluţii viabile de completare a lotului şi nu doar ca nişte anexe obligatorii.

344 vizualizari

Articole pe aceeasi tema:

  1. Un miliard pe an în drepturi TV. Reclame de miliarde
  2. Din scutece, direct pe teren. Baby-starurile fotbalului mondial în 2010
  3. Drumul banilor. Octombrie 2010
  4. Vedetele în cifre. 2007-2010
  5. Evenimentele zilei – 30 iunie 2010
Tagged with:  

3 Responses to “Fotbalul pe minus. 1,6 miliarde gaură în 2010”

  1. Pingback: Cum îşi iubesc nemţii echipa favorită

  2. Pingback: Bundesliga. Un campionat discret dar eficient

  3. Pingback: Bundesliga. Un campionat discret dar eficient | Gazetarul.ro

Leave a Reply

Premium WordPress Themes

Free WordPress Themes
Page 1 of 11