Fotbalul de azi, privit din trecut

Submarinul lui Jules Verne a părut, la vremea lui, o ciudăţenie a minţii şi mai puţin un posibil plan viabil de viitor. Căpitanul Nemo se putea plimba liniştit pe sub ape în ficţiunea francezului în acelaşi timp în care realitatea avea cu totul alte coordonate. Trecutul propune vizionarii lui dar este nevoie de o cu totul altă generaţie care să le aprecieze adevăratele realizări. În cazul lui Verne, visul pare mai preţios decât oricare dintre romanele pe care le-a scris vreodată. Textele se perimează în timp, stilul se schimbă dar ideile şi speranţele nu-şi pierd din strălucire. Până şi pentru un piroman, prima scânteie este mai fermecătoare decât flăcările de apoi. La fel şi în fotbal. Iar întrebarea este simplă: a ghicit cineva fotbalul de astăzi şi cum arăta el în imaginaţia trecutului?

Arrigo Sacchi, fost selecţioner al Italiei şi principal la AC Milan în două mandate a intuit ceva. Spunea, prin anii 80, că viitorul va fi al celui care va transforma întreaga echipă în 11 mijlocaşi. Ceea ce încerca să spună italianul era că fotbalul din viitor se va decide la mijlocul terenului, că rigoarea schemelor şi respectarea posturilor clasice se vor topi într-o formulă în care echipele vor juca scurt, cât mai scurt.

Ce presupune asta? Fundaşi cu rol ofensiv şi atacanţi cu rol defensiv, bineînţeles. Multă alergătură, pase pe poziţii viitoare, joc rapid, portar-libero pe linia careului de 16 metri. Recunoaşteţi Barcelona lui Guardiola?!?

Ce mai presupune asta? Eliminarea jucătorilor specializaţi. Un Pippo Inzaghi ar fi un anacronism în jocul unei astfel de echipe ideale. Poate că Zlatan în perioada sa catalană a păcătuit tocmai aici. Nu a fost un jucător de echipă. Despre o altă ilustrare a fotbaliştilor multi-rol am vorbit aici. Pomeneam acolo de reinventarea viitoare a lui Mascherano, cel pe care mulţi îl consideră un transfer ratat. Argentinianul obişnuit la mijlocul terenului a fost transformat deja de Pep într-un fundaş cu veleităţi ofensive şi este acum principalul candidat la postul pe care Puyol îl va lăsa liber în curând.

La fel şi în cazul lui Fabregas. Iniţial părea înlocuitorul lui Xavi la mijloc. Apoi un defensiv clasic, mai aproape de numărul pe care îl poartă pe spate. Realitatea ne spune altceva: Guardiola l-a poziţionat fix în atac, undeva, între Pedro şi Messi. Cine se aşteaptă să-l vadă însă ce Cesc la pomană mai are mult de aşteptat. Fostul tunar poate fi reperat şi lângă Busquets şi pe linie cu ultimul fundaş advers, în funcţie de momentul jocului. Nu este un atacant specializat pentru că tocmai în asta constă revoluţia prevăzută de Sacchi şi aplicată de Guardiola. Valabil şi în cazul lui Messi, valabil şi pentru Villa sau Pedro sau Tello.

Facem şi ultima deosebire dintre trecut şi viitor. Posesia şi pasele. Italienii, printre care şi Sacchi au fost principalii specialişti doar că prezentul din anii 70-80 punea accent pe posesie şi pase în ideea de a conserva jocul. Acum, cele două aspecte sunt folosite pentru a cuceri şi nu pentru a domina. Jocul de pase al catalanilor împinge fundaşii laterali pe post de extreme ofensive, transformă fundaşii centrali în manageri pe câte jumătate de teren fiecare şi pe mijlocaşul defensiv într-o dublă ipostază: creator de faze şi distrugător al acţiunilor adverse, în cazul în care aceştia pun totuşi piciorul pe minge.

Acesta este fotbalul prezentului, bănuit un pic în urmă cu vreo trei decenii. Riscăm acum un pronostic pentru fotbalul din 2032?

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
• 

  O superstiție foarte murdară
  O superstiție foarte murdară
• 

  Mânuși
  Mânuși
• 

  Numere
  Numere