Don't Miss

Fotbalul curge pe fundul paharului. O poveste despre alcoolul care învârte mingea

By on 15 ianuarie 2014, 12:29


Când spunem alcool, spunem automat George Best. Este, poate, cel mai grăitor exemplu despre felul în care poţi parcurge cel mai scurt drum de la stadion la cimitir, de la vedetă la anonim cu mâini tremurânde.

Spunem şi Paul Gascoigne, geniul nebun al englezilor care, acum, abia mai leagă vreo câteva cuvinte. Spunem şi Norman Whiteside, cel mai tânăr marcator de la mondiale, primul executat, din cauza viciului, de la Manchester United, atunci când un oarecare Alex Ferguson prelua frâiele clubului.

Povestea de iubire dintre fotbal şi paharul cu tărie are, cel puţin în Anglia, un istoric mult mai adânc. În cea de-a doua jumătate a secolului XIX, cei care îşi toceau pingelele prin maidanele desfundate cu o minge şi cu multă patimă treceau mai întâi pe la crâşmă şi, pe lângă o halbă, foloseau sala din spate ca pe vestiarele din vremurile noastre. Acolo îşi lăsau straiele de docheri, mineri sau lucrători la căile ferate, acolo îmbrăcau tricourile de joc pe al căror spate numerele şi numele urmau să fie doar o invenţie a viitorului.

Chiar şi terenurile de joc ale echipelor de demult aveau câte ceva în comun cu băutura. Înainte să ridice stadioanele cu boxe vip şi conexiuni la internet de mare viteză, cei de la Sunderland, spre exemplu, jucau pe un tăpşan deţinut de Blue House Inn iar Everton închiria peticul de iarbă verde deţinut de berarul John Houlding.

Pentru că jucătorii veneau la bodegă, aceasta a devenit şi loc de întâlnire cu suporterii. Sigur, nu existau plasmele cât peretele pe care să se vadă meciul în direct dar exista telegraf iar multe case ale lui Bachus aveau rezultatele meciului în timp real tocmai ca să-şi păstreze clienţii.

Una dintre echipele de pe vremuri chiar avea o mare problemă să-şi găsească jucători. Cei de la Thames Ironworks au pornit la drum sub ghidarea unui dedicat al abstinenţei alcoolice. Arnold Hills nu bea şi nu fuma, activa în societatea la modă a acelor vremuri care milita pentru un comportament cumpătat şi aşa a vrut să fie şi cei pe care îi lua alături de el în proiectul fotbalistic. Legenda este totuşi nuanţată de frica de accidentări a viitorilor fotbalişti, recrutaţi de la atelierele de fierărie ale fabricii de nave cu aburi. O eventuală mână ruptă pe teren i-ar fi împiedicat să mai muncească iar fotbalul era atunci mai puţin productiv financiar decât o forjă sau un ciocan de nituit.

Pentru ca echipa să nu piară, conducerea a decis să apeleze la cei care asigurau vapoarele cu aburi ale imperiului britanic. Societăţi precum Lloyds s-au arătat interesate iar fotbaliştii în devenire erau protejaţi de eventuala pierdere a serviciului dar doar dacă nu treceau şi pe la crâşmă, după meci!

Thames Ironworks poate că nu vă spune prea multe dar echipa există şi acum şi nu o duce deloc rău. Li se spune ciocănarii, au emblema cu cele două baroase încrucişate şi se cheamă West Ham United!

Un alt club necunoscut la trecerea în secolul XX are de ce să-i mulţumească unui berar.  John Henry Davies a salvat de la dispariţie o grupare a căilor ferate care se chema Newton Heath şi a plătit cele 3.000 de lire sterline care, la 1902, cântăreau adânc în bugetul oricărei echipe. La peste un secol distanţă trupa de periferie a ajuns un gigant. Newton Heath este, de fapt, Manchester United, clubul cu 20 de titluri în Premier League.

Drumul de la stadion la cârciumă a fost bătut nu doar într-un sens ci şi în celălalt. Grăsanul Henry Foulke care, la 150 de kilograme, alerga arbitrii să-i dezbrace la vestiare, care a devenit căpitan de la prima zi în care a fost transferat la Chelsea, care este creditat ca „inventator” al copiilor de mingi în fotbal, grăsanul Foulke, aşadar, atunci când şi-a încheiat cariera şi-a deschis un bar. Că a murit apoi de ciroză pentru că obişnuia să fie principalul client al propriei afaceri asta este deja o altă poveste. Peste vremuri, Geroge Best, iar cu el închidem cercul poveştii despre fotbal şi băutură, şi-a inaugurat club de noapte Slack Alice, acolo unde alcoolul şi nu dansurile la modă prin 1973 era principala activitate a celor cărora îi călcau pragul şi al patronului însuşi.

bestie

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza