Don't Miss

Fotbalul, acolo unde există atât de puţin

By on 26 iunie 2012, 20:31
Foto: windhamcourt.com

Ca orice sport, şi fotbalul are zonele sale de influenţă şi teritorii încă necucerite pe harta mapamondului. Tradiţia a jucat un rol extrem de important, pasiunea pe care o generează a fost pe măsura vulcanicilor sud-americani, dar i-a fermecat aproape în egală măsură şi pe mult mai rezervaţii nordici. Chiar şi acolo unde nu s-a impus, fotbalul a lăsat urme. A fost adus de colonişti şi ţinut în viaţă de urmaşii lor, într-o lume cu alt set de valori şi alte preocupări pentru timpul liber.

Documentatul de mai jos ne arată ce înseamnă fotbalul pentru Canada, şi în special pentru zona Vancouver. Filmul realizat în anii 70 ne dezvăluie o realitate mai puţin cunoscută: un fenomen de masă nu a spart tiparul zonei chiar dacă a devenit în timp, cel mai popular joc al locuitorilor. S-a dezvoltat în tăcere, nu a concurat cu hocheiul şi nici nu a aspirat la reflectoarele rampei. A rămas ceea ce însemna la origini, sportul europenilor, sportul celor fără ifosele de bani gata ale tenisului sau golfului, sportul celor care se întâlneau pe maidane nămoloase şi plecau acasă fericiţi.

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. bolocra

    27 iunie 2012, 11:21 at 11:21

    Fabulos..Fotbalul la adevarata sa valoare…

Comenteaza