Don't Miss

Cum arată fotbalul romantic. FA Trophy, turul 3 de calificare

By on 14 noiembrie 2012, 13:08

Am admirat imaginile lui Peretti din El otro futbolClare și tăioase ca lama unui cuțit proaspăt acuțit. Noroi și speranță, veselie fără reținere, bucurie măsurabilă prin ea însăși și mai puțin prin cecuri pentru prime de meci care nu vor veni niciodată. Din aceeași categorie fac parte și duelurile de mai jos. Se joacă pentru onoare și mai puțin pentru vreun altfel de beneficiu.

FA Trophy rulează în peisajul britanic din 1969. O competiție recentă, dacă am compara-o cu mult mai celebra FA Cup, cea mai veche întrecere dintre cluburile pământului. O competiție pentru semiprofesioniști, adică acele corcituri care nu prea au loc nici în duelurile celor mari, dar nu sunt acceptați nici în FA Amateur Cup, spre exemplu, competiția de la cealaltă extremă, acolo unde fotbaliștii nu doar că nu primesc bani pentru ceea ce prestează pe teren, dar nici măcar nu au voie și se consideră infracțiune dacă ar încasa fie și un penny găurit!

FA Trophy nu înseamnă neapărat un capăt de drum sau un cimitir al elefanților și nici măcar o mediocritate din care nu există ieșire. Aici s-a remarcat Martin O’Neill, cel care a câștigat de două ori competiția cu Wycombe. Acum antrenează în Premier League, la Sunderland, și este considerat unul dintre tehnicienii cu viziune modernă asupra fotbalului.

York City (League Two) este deținătoarea en-titre a trofeului. Pentru această onoare se luptă cei din filmulețele de mai jos. Meciurile fac parte din turul 3 preliminar al întrecerii.

[tab: Matlock vs Stalybridge] [tab:Farnborough vs Truro] [tab: Didcot vs Dorchester] [tab: Thurrock vs Brackley]

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. cronicas

    14 noiembrie 2012, 17:59 at 17:59

    astazi nu mai inseamna nimic aceasta competitie. doar simbolic

  2. sandu7

    14 noiembrie 2012, 20:02 at 20:02

    Si la noi fotbalul din diviziile inferioare e frumos. Ar fi si mai fain daca ar merge mai multa lume pe stadioane sau daca conducatorii federatiei ar acorda mai multa atentie echipelor mici.

Comenteaza