web analytics

Fotbal cu piciorul legat. Povestea infractorului Gary Croft

On 14 October 2011, in Inedit, by Alex Buturugeanu

 

Gary Croft

Foto: random90sfootballers.com

Are 37 de ani. Se pregăteşte să îşi ia licenţa de antrenor, este preşedintele unei agenţii imobiliare fondată chiar de el în timp ce juca fotbal şi va deveni actor într-un horror britanic în care o puştoaică este chinuită de un coşmar despre o soră de care nu îşi aduce aminte. Un prezent încărcat pentru Gary Croft, la fel ca şi trecutul: 16 ani pe terenul de fotbal, peste 300 de meciuri, dintre care însă câteva cu zgarda de picior!

Finalul lui 1999 l-a regăsit pe Croft în mijlocul propriului coşmar. A fost prins băut la volan, a recidivat, a sfidat judecătorul şi a ajuns direct la închisoare. Nu a contat că tânărul de 26 de ani era în acelaşi timp un talentat fundaş stânga.

După o lună petrecută în spatele gratiilor, Croft a fost eliberat condiţionat. Celelalte trei luni de pedeapsă urma să le ispăşească în libertate însă tribunalul a decis că fotbalistul lui Ipswich trebuie să poate un dispozitiv electronic de urmărire ataşat la picior.

Pennant

Foto: dailymail.co.uk

Croft s-a prezentat la antrenamente şi chiar a luat loc pe banca de rezerve. Pe 15 ianuarie 2000 în duelul cu Swindon Town, Gary Croft a devenit primul jucător din istoria fotbalului care a evoluat într-un meci profesionist monitorizat de poliţie. Fotbalistul a intrat pe teren cu dispozitivul de urmărire ascuns în jambieră!

Croft nu a putut juca însă în toate meciurile echipei sale în cele trei luni în care a purtat aparatul legat de glezna stângă. Conform înţelegerii din momentul eliberării condiţionate, semnalul emis de dispozitiv între orele 7 seara şi 7 dimineaţa trebuia să indice că fotbalistul se află la domiciliu, astfel Croft a fost obligat să absenteze de la duelurile disputate în nocturnă.

Modelul jucătorilor urmăriţi de poliţie a prins de minune, în special în Anglia. Cinci ani mai târziu, Jermaine Pennant a fost primul fotbalist din Premier League care a intrat pe teren cu aparatul de monitorizare legat de picior. Se întâmpla pe 5 aprilie 2005, iar Pennant, împrumutat de Arsenal la Birmingham, a fost titular în partida cu Tottenham.

 

 

185 vizualizari

Articole pe aceeasi tema:

  1. Harry Gregg. Povestea eroului de dincolo de fotbal
  2. Baschet pe terenul de fotbal. Povestea lui Leigh Richmond Roose
  3. Unici în fotbal. Povestea familiei Aluko
  4. Cât fotbal zace într-un energizant. Povestea veveriţei
  5. Povestea lui Gary Stevens
Tagged with:  

One Response to “Fotbal cu piciorul legat. Povestea infractorului Gary Croft”

  1. Cred ca ''cel mai cunoscut ''pentru problemele cauzate alcoolul la volan a fost capitanul lui Arsenal Londra legendarul Tony Adams,care si el a fost arestat si a urmat o dificila cura de dezintoxicare!

      (Quote)

Leave a Reply

Free WordPress Themes

WordPress主题
Page 1 of 11