Don't Miss

Fotbal cu bandeirantes şi vânători de sclavi

By on 25 februarie 2014, 16:13


Bartolomeu Bueno da Silva nu avea nimic onorabil în vreuna dintre ocupaţiile sale. Să tot fi fost anul 1772 iar cunoscutul bandeirantes vâna indigeni pe care îi transforma  în sclavi. Nimeni nu-l condamna însă pe atunci. Aceasta era moda momentului. Ba chiar Bartolomeu era unul dintre cei buni, un fel de canibal cu gânduri vegetariene. Obosise un pic iar atunci când a dat de un pârâu, undeva, prin statul Goias, a decis să se odihnească o vreme. După 250 de ani, acolo se joacă fotbal.

Bartolomeu era deja celebru şi bogat. Descoperise aur pe un afluent al râului Araguaia cu câteva decenii în urmă, într-o expediţie condusă de tatăl său. Înfiinţase acolo un mic orăşel, Santa Anna, devenit, peste secole, capitala statului Goias. Exploratorul spaniol era acum însoţit de fiul său pe care-l instruia să ajungă un bandeirantes adevărat. A plantat să aibă ce recolta când se întoarce din expediţia de vânat băştinaşi, a încălecat şi dus a fost în poveşti şi istorie.

Unul dintre benedictinii care îl însoţea a rămas. Frei Antônio a ridicat o bisericuţă printre corturile expediţiilor trecute şi viitoare. Nu l-a interesat că nimeni nu voia să rămână. Nu voia să ştie că toţi căutau mai mulţi sclavi şi mai puţină linişte. După un deceniu, lângă pârâul lui Bartolomeu se înălţau doar vreo patru sau cinci căsuţe improvizate. Atunci s-a decis şi Frei Antônio să-şi boteze lăcaşul  ”o Catalão”, mândru de originile sale secesionist-spaniole.

La un secol distanţă, oricine putea să jure că nimic nu s-a schimbat. În Catalao erau aceleaşi cinci case amărâte plus vreo 10-20 de vizuini în care noţiunea de confort l-ar fi jignit profund până şi pe un urs deloc pretenţios. Aici schimbai caii şi mergeai mai departe, în treaba ta.

Ultima sâmbătă din septembrie a oricărui an din vremurile noastre. Festivalul Congadas, cel mai mare din Brazilia, străbate străzile din Catalão cu amestecul său de cântece afro-euro-americane. În el s-au topit şi au renăscut tradiţiile clasice ale cuceritorilor europeni cu cele ale băştinaşilor şi ale sclavilor congolezi, aduşi pe galere sau înghesuiţi în cala corăbiilor cu pânze, atunci când mâna de lucru locală nu a mai fost de ajuns.

Catalão are aproape o sută de mii de locuitori. Cabanele de pe vremuri au lăsat locul clădirilor moderne. Este al treilea oraş din statul Goias în ceea ce priveşte creşterea economică. Are vreo 200 de afaceri locale, majoriatea industriale, şase filiale de bănci importante, 900 de magazine, 4 spitale şi 130 de medici. Pe câmpurile dimprejur încă se cultivă cafea, porumb, soia şi orez doar că muncitorii nu mai sunt sclavi ci angajaţi iar caii au lăsat locul utilajelor moderne.

În Bairro Centro, stadionul lui Clube Recreativo e Atlético Catalano face umbră pământului de vreo cinci decenii. A fost construit chiar acolo unde a descălecat pentru prima dată Bartolomeu Bueno da Silva, acolo unde Frei Antônio şi-a ridicat bisericuţa mândră. S-ar putea spune că istoria a fost îngropată la temelia tribunelor. Trăieşte însă printre fanii grupării din Campeonato Goiano. Suporterii îşi dau întâlnire pe Rua Araguaia la numărul 490, străduţa botezată după o întâmplare legendară a celebrului bandeirantes. Se spune că “araguaianul” a aprins un bol cu rachiu în faţa băştinaşilor şi i-a ameninţat că aşa va face şi cu râurile si cu toată lumea lor dacă nu-i vor da aurul pe care îl au. Localnicii care habar nu aveau că alcoolul (şi nu apa) arde, au făcut ce le-a ordonat vrăjitorul, pe care l-au botezat Anhangüera, adică “diavolul cel vechi” pe limba Tupi.

Bartolomeu Bueno da Silva

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza