
Foto: citynews.ro
Dănciulescu este un fost jucător. Actualul de la Dinamo este, în acelaşi timp, fostul de la Steaua, şi nu prea şi-a iertat fosta echipă de câte ori a jucat în meciul direct. “Foştii” sunt subiecte dureroase pentru fani echipei de la care au plecat. Figo s-a ales cu un cap de porc aruncat din tribunele lui Nou Camp la prima vizită ca adversar al Barcelonei. Uneori “foştii” pot duce la confuzie. Sunt atât de mulţi pe teren încât nimeni nu prea mai ştie cine cu cine joacă!
Tottenham – Portsmouth din 2009 a fost un astfel de meci. Defoe, Crouch şi Kranjcar au intrat pe teren în tricoul lui Spurs, dar îl ţineau minte şi pe cel al rivalei, în care jucaseră o vreme. De partea cealaltă, Brown, Kaboul şi Boateng luptau pentru Portsmouth împotriva fostei lor echipe. Mai mult, dintre ei, patru au iubit suficient de mult cealaltă echipă încât au mai trecut încă o dată pe acolo: Defoe se afla la a doua perioadă cu Tottenham după un an la Portsmouth, Michael Brown exact invers, Kaboul a revenit un an mai târziu la Spurs, în timp ce Crouch a jucat de câte două ori pentru fiecare dintre cele două cluburi!

Foto: fanclub-liverpool.blogspot.com
Recordul de “foşti” vine din campionatul Irlandei. În acelaşi an, Drogheda a transferat nu mai puţin de şapte jucători de la Dundalk şi mai avea în lot alţi doi foşti jucători ai rivalei. În meciul direct, şase au fost titulari şi doi au intrat pe parcurs (Steve Williams, Robbie Clarke, Jamie Duffy, Paul Shiels, David O’Connor, Robbie Martin, Ian Ryan şi Robbie Farrell) în timp ce Dundalk l-a trimis pe teren pe Declan O’Brien, fostul jucător al Droghedei. În total, 10 “foşti” s-au aflat pe teren, iar raportul de forţe a făcut diferenţa şi pe tabela de marcaj, scor final 3-0 pentru Drogheda.
257 vizualizari
Articole pe aceeasi tema:

3 September 2011 at 21:29
Un alt fost mare international,in afara de Danciulescu ,a jucat la Steaua apoi a facut cariera la Dinamo ,este vorba de fostul portar al nationalei Dumitru ''Tete''Moraru,iar in afara cel mai bun exemplu din ce-mi aduc aminte acum ,este Bernd Schuster care a jucat contra Stelei cu Barca finala C.C.E'86,a jucat apoi la Real Madrid,ca pe finalul carierei sa imbrace si tricoul lui Atletico Madrid-deci toti cei trei granzi ai Spaniei!
gery76(Quote)
4 September 2011 at 13:03
printre alti mari " fosti" putem enumera pe roberto baggio ( fiorentina, juventus, milan si internazionale), luis enrique, actualul antrenor al romei ( real si barcelona), andreas moller (trecut pe la marile rivale schalke 04 si borussia dortmund, plus eintracht frankfurt), johann cruyff ( ajax si feyenoord)
cldtoma(Quote)
4 September 2011 at 15:58
Fiindca ai amintit de Johan Crujff si marele sau rival Franz Beckenbauer,simbolul indiscutabil al clubului Bayern Munchen si al fotbalului german dupa periplul la Cosmos New York si-a incheiat cariera surprinzator la marea rivala a lui Bayern,este vorba de Hamburg S.V asta si datorita faptului ca la intoarcerea sa in Bundesliga,pe postul de libero la Bayern era in plina ascensiune Klaus Augenthaler un alt simbol al clubului bavarez,pe care Kaiser Franz l-a avut elev mai tarziu la nationala ,unde impreuna au castigat titlul mondial la worldcup-Italia'90,Beckenbauer din postura de selectioner ,iar Augenthaler din cea de libero.
Si daca tot s-au enumerat cateva nume celebre, ce au jucat la cluburi rivale,mai putem adauga chiar pe Gica Hagi[Real si Barca], Pippo Inzaghi[ Juve si Milan] sau ''Bobo'' Vieri[ Juve,Inter si Milan].
gery76(Quote)
5 September 2011 at 11:17
În România a mai fost şi cazul (nu foarte cunoscut şi mediatizat, pentru că aşa erau vremurile) al lui Viorel Turcu, care în iarna 83-84 a trecut de la Steaua la Dinamo, ca să-i întîrească pe aceştia din urmă în vederea sferturilor (şi apoi a semifinalelor) C.C.E. Bine, prestaţia lui la Dinamo n-a rupt gura tîrgului, nici nu mai ştiu dce s-a întîmplat cu el după acea primăvară europeană …
N-aş fi adus în discuţie numele lui Turcu dacă n-aş fi citit recent pe undeva că omul are acum mari probleme de sănătate, e pe patul de spital, cu gamba stîngă amputată … în fine …
E.B.(Quote)
5 September 2011 at 16:58
Din pacate ambele membre i-au fost amputate,datorita unui diabet nenorocit,cu care s-a ales in urma unei operatii avute pentru indepartatrea unui chist pancreatic!
gery76(Quote)
Pingback: Momentele lui 2011: Eu, Zlatan | Gazetarul.ro