Don't Miss

Football Battalion. Povestea eroilor adevăraţi

By on 23 octombrie 2011, 13:39


Afis de propaganda pentru Batalionul Fotbalistilor

Foto: ww1propaganda.com

Au fost vremuri în care fotbalul profesionist s-a înclinat în faţa unor probleme cu adevărat pe viaţă şi pe moarte care au lovit istoria omenirii. Marele Război, primul din cele două mondiale, a luat prin surprindere şi a pus în perspectivă orice competiţie sportivă. Conservatorii englezi au rămas prizonierii conveninţelor. Dacă în Italia, Spania sau Germania campionatele au continuat sub o formă minimală din 1914, în Albion fotbalul s-a mai jucat încă un sezon la capacitate maximă. Asta pentru că fotbaliştii aveau contracte pe un an şi nu puteau fi înrolaţi fără voia cluburilor care îi aveau sub semnătură. Odată încheiat anul, jucătorii şi-au agăţat ghetele în cui şi au plecat la război. Unii au devenit eroi. Alţii au inspirat sute de camarazi pe câmpul de luptă, iar un politician fără prea mare succes până în acel moment a avut o idee care a făcut istorie. Batalionul Fotbaliştilor.

„Era în elementul lui când fugea cot la cot cu poliţia după documentele ascunse de comunişti. Nu cred să existe un om mai închistat, intolerant şi dictatorial între toţi conservatorii!” Este portretul lui William Joynson-Hicks văzut prin ochii lui David Low, unul dintre cei mai inspiraţi caricaturişti ai vremii şi un fin comentator al vieţii politice din Marea Britanie.

Acelaşi Hicks, de două ori pierzător în alegeri înainte să prindă în sfârşit un loc în Parlament, a ieşit la iveală cu o propunere acceptată şi preluată la unison: crearea unui batalion pentru fotbaliştii chemaţi să lupte pe front. Ideea s-a dovedit de succes şi pentru că vedetele de pe teren aveau un imens capital de imagine iar oamenii obişnuiţi le urmau exemplul.

Maiorul Frank Buckley

Foto: en.wikipedia.org

Aşa a luat fiinţă, în decembrie 1914, Batalionul 17 din Regimentul Middlesex, cunoscut imediat ca Batalionul Fotbaliştilor. Iniţial, ideea nu a prins tocmai în rândul celor pentru care fusese gândită. La început foarte puţini fotbalişti propriu zişi făceau parte din acest batalion. Printre ei Frank Buckley, mijlocaşul naţionalei Angliei, sau jucătorii amatori Vivian Woodward şi Evelyn Lintott. Odată spartă gheaţa, efectul a fost unul imediat, iar Batalionul 17 a fost inundat de cereri din partea celor care voiau să lupte cot la cot cu favoriţii lor de pe terenul de fotbal.

Până în martie 1915, Batalionul Fotbaliştilor număra peste 600 de soldaţi, dintre care 122 de jucători de fotbal. Tot lotul lui Clapton Orient (actuala Leyton Orient) s-a prezentat la recrutare, iar până la finalul anului Walter Tull, altfel mare vedetă la Tottenham Hotspur, Northampton Town şi Glasgow Rangers ajunsese deja sergent.

Batalionul Fotbaliştilor a ajuns pe front în ianuarie 1916, iar şase luni mai târziu a luat parte în mod activ la celebra ofensivă de pe Somme. La câţiva kilometri distanţă, în Batalionul 9 Pușcași, Leigh Richmond Roose, portarul lui Stoke a cărui poveste am relatat-o aici, oferea propria lecţie de bărbăţie, care avea să îi aducă atât Medalia Militară pentru curaj, cât şi, în cele din urmă, o moarte violentă.

În iunie, Frank Buckley a fost rănit la plămâni de un şrapnel şi a fost trimis la recuperare în Anglia. La fel şi sergentul Tull, care a dezvoltat „febra de tranşeu”. Buckley a revenit pe front un an mai târziu, dar Walter Tull şi-a încheiat socotelile cu Batalionul Fotbaliştilor. A fost trimis la şcoala superioară de la Gailes şi s-a întors în linia întâi în 1917 ca locotenent. William Tull a fost primul ofiţer de culoare din armata britanică, o poveste impresionantă care va face subiect separat pentru un alt articol pe if.com.

Monumentul dedicat Batalionului Fotbalistilor

Foto: 2uptop.com

În aprilie 1917, batalionul a fost distrus aproape complet. Se întâmpla în pădurea Oppy, în timpul ofensivei de la Arras. Câteva luni mai târziu, acelaşi batalion a luptat eroic şi a rămas pe poziţii în celebrele contraatacuri germane de la Cambrai. Şi de data aceasta cu enorme pierderi de vieţi omeneşti. Intensitatea luptelor la care a participat Batalionul Fotbaliştilor pe toată durata Primului Război Mondial a făcut ca, la final, peste 500 din cei 600 de soldaţi înscrişi iniţial să nu se mai întoarcă acasă.

Aportul jucătorilor la efortul de război a fost dintotdeauna recunoscut, dar abia de anul trecut fotbaliştii au propriul monument care le celebrează jertfa. Memorialul Batalionului Fotbaliştilor de la Longueval (Franţa) a fost inaugurat în octombrie 2010 în faţa rudelor celor care şi-au dat viaţa pe frontul de vest în bătăliile Marelui Război.

NOTĂ: Acest articol inaugurează o nouă secţiune a site-ului istoriafotbalului.com. Din timp în timp vom prezenta EROI. Lumea fotbalului şi-a adus şi ea contribuţia la cele mai mari confruntări militare din istoria omenirii, iar fotbalişti deja celebri sau care au avut apoi o carieră strălucită în sport s-au remarcat şi şi-au probat bărbăţia şi în lumea oamenilor mari, acolo unde viaţa şi moarea, în sensurile lor proprii, şi-au dat întâlnire.

Comenteaza cu Facebook!

7 Comments

  1. gery76

    23 octombrie 2011, 17:38 at 17:38

    Splendid articolul!

  2. cldtoma

    23 octombrie 2011, 19:45 at 19:45

    Foarte frumos articolul si impresionant eroismul si patriotismul fotbalistilor britanici. Romania a avut si ea un jucator de echipa nationala, foarte cunoscut la timpul lui, decedat pe frontul rusesc in cel de-al doilea razboi mondial: este vorba de Petea Valcov fostul atacant al Venusului , campion national in cateva randuri.

    • gery76

      24 octombrie 2011, 03:49 at 03:49

      Celebra ramane finala campionatului national editia '33-'34 in care s-au intalnit super favorita Ripensia echipa inegalabililor Schwartz,Bindea,Ciolac,Raffinsky si Dobay si Venus echipa celebrilor frati Valcov-Petea ,Colea si Volodea Valcov -cei care au avut un rol determinant in victoria lui Venus tur,retur 3-2 la Timsoara si 5-3 la Bucuresti,in primul meci pe Bega inscriind Volodea de 2 ori si Petea o data,iar la Bucuresti in retur Colea a inscris primul gol al lui Venus din 11m,Volodea pe al doilea si al treilea-ultimul din pasa lui Petea,pentru ca al 4-lea gol sa fie marcat tot de unul dintre frati Colea Valcov!

      Alaturi de fratii Wetzer ,fratii Valcov au fost cei mai importanti frati fotbalisti de la noi in perioada interbelica!!!

  3. gery76

    23 octombrie 2011, 20:54 at 20:54

    Au avut si germanii eroii lor ,printre care legendarul Fritz Walter cel care a debutat chiar impotriva Romaniei in '40 marcand trei goluri, capitanul nationalei germane campioana mondiala in '54 cel care in al doilea razboi mondial a contactat inclusiv malarie , ramanand cu grave sechele mai ales in privinta expunerii la soare,iar apoi a scapat ca printre urechile acului de o deportare in U.R.S.S,insa cum invingatorii razboaielor iau totul s-a scris mai putin despre eroii natiunilor invinse!

    • cldtoma

      23 octombrie 2011, 21:27 at 21:27

      In afara de capitanul campioanei mondiale din 1954, Fritz Walter pe front a fost si fratele sau Otmar Walter , fiind si el ranit grav .

      O poveste interesanta este insa cea a portarului Bert Trautmann care a activat ca aviator in Luftwaffe fiind capturat de rusi pe frontul de est si de rezistenta franceza pe frontul de vest, evadand de fiecare data, a fost capturat si a treia oara de catre englezi spre sfarsitul razboiului. dupa razboi a ramas in Anglia devenind la goalkeeper unul din simbolurile lui Manchester City unde a evoluat intre 1949-1964. in 1956 a reusit pe Wembley sa castige Cupa Angliei , dupa o finala eroica cu Birmingham castigata cu 3-1. In acelasi an a fost desemnat si fotbalistul anului in Anglia. Situatia politica postbelica, ranile razboiului vindecandu-se greu, l-a impiedicat sa joace pentru nationala Germaniei ratand astfel sansa de a deveni si el campion mondial in 1954

  4. alin sighisoara

    27 octombrie 2011, 00:09 at 00:09

    foarte frumos articolul….

Comenteaza