Don't Miss

Finala: Spania-Italia 4-0

By on 2 iulie 2012, 00:02
Foto: uefa.com

Spania şi-a păstrat titlul european după una dintre cele mai categorice victorii dintr-un ultim act de turneu final. A fost cel mai reuşit meci al băieţilor lui Del Bosque la întrecerea din Ucraina şi Polonia, o finală în care au dat tot ce au avut mai bun. Italienii rămân cu amintirea victoriei cu Germania din semifinale şi cu un european la care oricum nimeni nu îi aştepta să ajungă atât de departe.

A câştigat Spania, dar ce victorie! Del Bosque a mutat decisiv şi a câştigat meciul exact aşa cum o făcuse Prandelli în faţa lui Low. Ibericii au mixat tiki-taka tradiţională cu un joc vertical pe care nu l-au mai pus în practică de multă vreme. Au arătat că nu mor pe mâna lor şi sunt în stare să se adapteze. Au renunţat să rupă cifrele de posesie, şi-au asumat baloane pierdute dar au rămas în pressing nu în jumătatea ci în sfertul advers de teren.

Italia nu a avut suflu. Pirlo a ajuns să orchestreze apărareaîn loc să lanseze atacuri de la mijlocul terenului. A fost cel care deposeda în propriul careu şi nu capul limpede al Squadrei Azzurra. În meciul cu nemţii a lansat 9 atacuri cu mingi lungi pe vârfuri. Acum a reuşit doar patru baloane utile pentru coechipieri. Balotelli nu a reuşit mare lucru. Să nu uităm că, până la urmă, vârful lui City e un puşti de 21 de ani, nicidecum un lider carismatic sau un vârf experimentat.

Silva, Alba, Torres şi Mata au semnat golurile spaniolilor, dar în tabăra lor aproape niciodată nu există un cel mai bun jucător. Xavi sau Busquets, Fabregas sau Iniesta?!? Omul meciului a fost Spania!

Cifrele finalei au fost echilibrate dar pe teren a existat o singură echipă care a dominat. Spuneam că Spania a renunţat la posesia sufocantă. A încheiat meciul cu 57% în condiţiile în care media ibericilor la acest turneu final a trecut de 65 de procente. Nici sutele de pase nu au mai fost la modă. Dacă Xavi sau Busquets terminau meciurile cu peste 120 de atingeri de balon dar acum nu au atins nici 90.

Del Bosque a păstrat surpriza pentru finală şi le-a dedicat-o celor care cântau prohodul Furiei Roja. Spania ştie să se adapteze şi are resursele să o facă, asta a demonstrat pe 1 iulie 2012 şi cu acceaşi ocazie a câştigat campionatul european, al treilea din vitrină, acum la egalitate cu Germania!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza