Foto: serieatalk.com

Fotbalul a început cu multă pasiune, fără bani, fără prea multe trofee şi pe deasupra ieftine, cu fanioane la colţul terenului care să compenseze lipsurile financiare şi cu foarte puţine reguli. Între timp s-a umplut de bani şi de prevederi care cântăresc gheata şi spun cu câte crampoane trebuie să fie! Mare parte din bani au început să se strângă atunci când fotbalul a scuturat mantia amatorismului şi s-a înscris în categoria sporturilor profesioniste. Principala sursă de venit o reprezintă şi astăzi vânzarea jucătorilor, un proces el însuşi complicat, pentru că nu vorbim de cai sau măgari ci de oameni care întâmplător nu sunt sclavi ci indivizi cu aceleaşi drepturi şi libertăţi ca oricare altă persoană obişnuită. Transferurile au existat de când lumea dar de foarte puţină vreme există şi o regulă care să le ţină sub control.

“Este ca la mall în perioada promoţiilor. Toţi se înghesuie să fie primii, iar banii primează înaintea raţiunii. Pentru că există atât de puţin timp la dispoziţie se întâmplă de multe ori ca unele transferuri să se producă sub imperiul grabei. Vechiul sistem era mai bun. Aveai o problemă, împrumutai un jucător, se retrăgea cineva, cumpărai înlocuitor. Nimeni nu agita punga cu bani deasupra capului!”

STEVE COPPELL

(ex Manchester City, Reading şi Bristol City) 

Perioada de transferuri, sau celebra “transfer window” nu a existat dintotdeauna. Dacă un club avea probleme financiare în martie atunci vindea un jucător. Atunci, pe loc! Chiar dacă a funcţionat în mod tacit de ceva vreme, obligativitatea respectării perioadei de transferuri a intrat în vigoare doar din sezonul 2002-2003.

FIFA spune clar acum: o perioadă de transferuri de maximum două luni între sezoane şi una mai mică, de iarnă, în pauza dintre tur şi retur, de maximum o lună. Datele sunt la discreţia fiecărei federaţii în parte pentru că fiecare ţară are propriul calendar, iar campionatele nu încep toate la aceeaşi dată.

În Anglia, ideea perioadelor de transferuri a fost luată în discuţie în sezonul 1991-92. Cluburile mici s-au împotrivit şi dezbaterea a continuat până în 1998. Progresul nu a mai putut fi împiedicat mai ales după întâlnirea la vârf a conducătorilor de federaţie din Anglia, Germania, Italia, Franţa, Spania, Olanda, Portugalia, Belgia şi Scoţia care au dorit să pună la punct un program cât mai coordonat posibil şi să limiteze influenţa impresarilor în transferurile de jucători. A doua parte nu a prea reuşit din câte se pare, dar ideea legalizării perioadelor de transferuri a căpătat în acel moment o voce unitară.

În septembrie 1999, UEFA, informată şi adusă la curent cu cele discutate la întâlnirea de la Atena a anunţat propunerea oficială de standardizare şi regularizare a fluxului de jucători, dar a fost nevoie de intervenţia politicului, în speţă a Comisiei Europene pentru ca toată lumea să accepte o modificare atât de complexă. Se întâmpla în martie 2001, iar din sezonul 2002-03, concluziile strânse şi documentate în ultimul deceniu au căpătat putere de lege.

Related posts:

1. Talente pentru o campanie de transferuri reuşită
2. Sao Paolo – strategie de succes pe piaţa de transferuri
3. Intermediarii. Cât au încasat agenţii de jucători din transferuri

Foto: irishcentral.com

Locul şapte în Premier League şi o singură victorie în ultimele cinci etape. O situaţie fără precedent pentru Arsenal în ultimii 16 ani din istoria clubului, petrecuţi sub bagheta managerului francez. Wenger nu disperă şi nici nu se agită. A continuat pe aceeaşi linie şi a driblat pauza de iarnă în care nu a făcut niciun transfer la echipa mare. Nu a venit nimeni dar nici nu a plecat vreun jucător important. Nici măcar rusul Arshavin, persona non grata şi singurul tunar huiduit pe Emirates. Wenger are propriile planuri chiar dacă toţi îl văd plecat de la Londra cel târziu în vară.

Wenger şi Arsenal par pe drumul cel bun. Tunarii s-au impus în duelul cu Blackburn, scor 7-1, Oxlade Chamberlain, puştiul minune al tunarilor a marcat de două ori, van Persie a reuşit hattrickul, iar la orizont se vede deja AC Milan, adversara din Liga Campionilor pe care londonezii o întâlnesc pe 15 februarie.

Fanii şi-au făcut cunoscut protestul. Încă nu au boicotat meciurile de acasă, acolo unde vin în medie 60.000 de spectatori, dar una dintre facţiunile galeriei pregăteşte acoperitoare negre din pânză pe care le vor aşeza pe fiecare scaun gol de pe Emirates. Ideea acţunii ar fi sensibilizarea conducerii clubului şi a celei tehnice. “Avem nevoie de rezultate altfel vor fi din ce în ce mai multe scaune neocupate” spun ultraşii.

Wenger rămâne împăciuitor dar neînduplecat. “Sunt aici să-i fac fericiţi pe suporteri. Nu sunt mulţumit de munca mea dacă ei nu sunt mulţumiţi, dar mai importantă este concluzia de la final de sezon.”

Managerul francez nici nu se gândeşte să plece. “Niciodată nu am stat atât de rău, iar lucrul ăsta este, paradoxal, un punct forte pentru mine. Înseamnă că am făcut treabă bună în cel 16 ani în care am antrenat aici. Planul meu este să revenim pe un loc de Champions League, să trecem de următorul tur din Cupa Angliei şi să ne pregătim temeinic pentru optimile Ligii Campionilor. Cât despre planurile pe termen lung, vreau să rămân aici încă 16 ani şi să reuşesc şi de acum înainte aceleaşi performanţe pe care le-am realizat deja.”

Până când lucrurile vor sta altfel, undeva, atârnat de o gradenă flutură un mesaj în care chiar şi contestatarii actuali ai managerului au crezut şi încă mai vor să creadă în sufletul lor.

Foto: gooneronline.blogspot.com

No related posts.

Foto: inthestands.co.uk

L-am văzut prima dată şi am început să număr zilele până când îl puteam promova la echipa mare, sunt vorbele unui tehnician surpriză despre un jucător surprinzător. Jurgen Klopp a suflat viaţă între buzele învineţite ale lui Borussia Dortmund, o echipă aflată în moarte clinică după generaţia lui Ricken sau Moller. A reinventat pofta de joc şi dorinţa de rezultate şi a reuşit totul fără prea mulţi bani şi cu orgolii puţine. O gaşcă de puşti în galben şi negru a cucerit Germania, iar vârful ei de lance nici nu ar fi prins în mod normal la echipa mare dacă, undeva pe drum, nu ar fi intervenit destinul!

Gotze a aflat cum stă treaba cu fotbalul la SS Ronsberg. Puştiul avea doar 5 ani dar nu a trecut neremarcat printre zecile de copii de aceeaşi vârstă. La 7 ani s-a mutat la Eintracht Hombruch, iar doi ani mai târziu a fost adus la academia de tineret a lui Dortmund. A făcut pasul la echipa mare la 17 ani, iar acum este vânat de toate marile cluburi din lume şi este cotat în topul celor mai buni mijlocaşi ofensivi ai momentului.

O introducere sumară în biografia fotbalisică a unui jucător care putea la fel de bine să fi jucat pentru marea rivală Bayern Munchen. Familia Gotze locuia în Memmingen, dar atunci când actualul star al Borussiei avea doar 6 ani, tatăl său a primit o ofertă pe care nu o putea refuza: un post de profesor la Universitatea Tehnică din Dortmund, iar clanul Gotze a părăsit Bavaria cu căţel şi cu purcel.

Mario pare de neînlocuit în primul unsprezece al Borussiei dar cu un an şi jumătate în urmă nici nu prindea lotul. A fost nevoie de accidentarea lui Shinji Kagawa pentru ca tânărul Gotze să primească o şansă reală şi nu a dezamăgit. Borussia a luat titlul şi datorită celor 6 goluri şi 15 pase decisivie (record pentru Bundesliga ultimului deceniu) ale mijlocaşului ofensiv.

Nu l-aş irosi pe Mario pe una dintre extreme. El are un potenţial uriaş în centrul liniei mediene. Voi avea probleme foarte mari atunci când va trebui să îi găsesc un loc în primul unsprezece!

JOAKIM LOW  SELECŢIONER GERMANIA

Chiar dacă la naţională nu a dat încă lovitura, Gotze a stabilit deja două recorduri în selecţionata Panzerelor. Mai întâi a debutat în noiembrie 2010, într-un amical cu Suedia şi a devenit primul fotbalist născut după reunirea celor două Germanii care evoluează în Der Mannschaft (alături de Schuerrle de la Leverkusen care a debutat şi el în acelaşi meci). Apoi, luna trecută, a înscris în victoria cu 3-2 dintr-un alt amical, cel cu Brazilia şi a devenit cel mai tânăr marcator din istoria postbelică a Germaniei, la egalitate cu Klaus Stuermer care avea exact aceeaşi vârstă cu Gotze atunci când a marcat, în 1954: 19 ani şi 68 de zile.

Laudele din partea fostelor legende ale fotbalului german nu au întârziat nici ele să apară. “Este unul dintre cele mai mari talente din istoria Germaniei” a declarat directorul tehnic al federaţiei, Mathias Sammer, “Nimeni nu joacă atât de bine. Trece printre adversari de parcă aceştia nici nu sunt acolo. Mario poate fi oprit! Are aceleaşi calităţi ca Messi” a plusat Franz Beckenbauer. “Nu este doar talentul secolului, este brazilianul nostru alb!” a completat Jurgen Klopp.

No related posts.

Foto: soccernews.nl

Ajax Amsterdam rămâne în istorie prin cele 30 de titluri şi 18 cupe câştigate, prin cele 4 cupe ale campionilor europeni din palmares dar şi pentru un renume pe care şi l-a câştigat în toată această perioadă. Ajax are una dintre cele mai bune academii de tineret din lume şi o trupă de scouteri care descoperă talentele la vârsta la care alţi vânători nu le-au luat încă urma. Ajax predă fotbalul de la prima grupă de pitici şi până la echipa mare. Sutele de copii, juniori dar şi fotbaliştii profesionişti învaţă aici o lecţie pe care o vor aplica tot restul carierei. Cine o predă însă?

Frank De Boer a ajuns la 41 de ani. Este principalul lui Ajax din 2010. Dennis Bergkamp are cu un an mai mult şi este secundul fostului său coleg de la naţională. Două legende ale fotbalului olandez conduc cel mai titrat club din Olanda şi o fac sub puterea propriului exemplu.

Dincolo de povestea trecutului glorios, De Boer şi Bergkamp îşi pun ghetele cu crampoane, intră la antrenamente şi le arată puştilor cum se dă o pasă vizionară şi cum se înscrie un gol imparabil.

Pasa De Boer, gol Bergkamp! de soccermr

Related posts:

1. Jumătate de scorpion spectaculos în Bolivia
2. Cum se “înscrie” un gol
3. Rasism sau cinism în cazul Suarez-Evra? Lecţia uruguayenilor

Foto: dothebouncy.com

Unii fotbalişti prind pe teren vârsta pensiei. David Weir, spre exemplu, are 42 de ani. După cinci sezoane în defensiva lui Rangers a pus punct şi a plecat în Anglia, acolo unde continuă în League One, la Sheffield United. Scholes s-a întors la United la 38 de ani, Giggs nici nu s-a retras, tot la 38. Alţii însă au lăsat fotbalul în urmă atunci când încă mai aveau ce să ofere. S-au retras la vârsta la care toată lumea aştepta de la ei cel puţin alte câteva sezoane la cel mai înalt nivel.

Sunt jucători care lasă în urmă o dâră adâncă de regret în sufletul fanilor. Cum ar fi arătat fotbalul cu ei pe teren? Câte titluri ar fi luat o altă direcţie dacă ei nu ar fi decis să lase gazonul şi balonul în pace? Câte goluri, câte meciuri memorabile, câte mondiale nu ar fi fost înnobilate cu ei în rol principal?

Eric Cantona (30)

 

Foto: qoo6.com

A fost primul căpitan străin din istoria lui Manchester United. S-a mulţumit să câştige patru titluri şi două cupe cu diavolii roşii. Asta după ce a fost primul nebun care a împărţit dreptatea cu piciorul în tribună şi după ce a lansat moda gulerului ridicat ca etalon al eleganţei. S-a retras la doar 30 de ani, în plin fuleu fotbalistic dar şi-a păstrat charisma şi în viaţa de civil. Face reclame agresive, îndeamnă lumea să boicoteze lăcomia băncilor şi să-şi ţină banii acasă iar anul acesta strânge semnături pentru candidatura la preşedinţia Franţei!

Geroge Best (28)

Foto: manutdnetwork.com

A fost senzaţia fotbalului britanic din anii 60. S-au scris cântece despre puştiul sărac din Belfast, a fost pus pe bancnota de cinci lire, timp de şase sezoane consecutive a fost cel mai bun marcator al lui Manchester United iar la naţională nu a avut rival. A iubit fotbalul şi l-a fermecat cum a ştiut el mai bine dar s-a îndrăgostit iremediabil şi de băutură iar ăsta i-a fost sfârşitul. George Best a pus punct carierei la 28 de ani, iar în următorul deceniu a încercat să revină de nu mai puţin de 17 ori, însă magia lui Belfast Boy se dizolvase în aburii alcoolului.

Just Fontaine (29)

Foto: summerwrites.wordpress.com

Just Fontaine este recordmanul golurilor marcate la un singur mondial. În 1958, francezul a înscris de 13 ori în doar 6 partide la turneul final din Suedia, iar patru dintre reuşite au venit în poarta campioanei en-titre, RFG. Brazilianul Ronaldo a reuşit să-l depăşească la totalul de goluri cu 15 marcate la trei ediţii de mondiale. Fontaine avea atunci doar 25 de ani. A mai jucat doar patru sezoane şi s-a retras din cauza unor accidentări care nu i-au dat pace.

Alan Shearer (30)

Foto: gameangler.eu

Alan Shearer a jucat până la 36 de ani şi a făcut-o în stil de mare campion. Este singurul fotbalist din istoria Premier League cu peste 200 de goluri la activ. Shearer a pus însă punct carierei la naţională la doar 30 de ani. Europenele din 2000, în care Anglia nu a reuşit să treacă de grupe, a fost punctul terminus pentru atacantul lui Newcastle. A continuat încă şase ani la echipa de club pentru care a marcat din acel moment alte 121 de goluri.

Related posts:

1. Tinerii veterani. Povestea internaţionalilor care renunţă devreme la naţională
2. Hattrick şi nu prea
3. Cel mai devreme, cel mai târziu

Foto: telegraph.co.uk

Un eveniment petrecut în octombrie 2011 încă îi bântuie cariera lui John Terry. Căpitanul lui Chelsea şi al naţionalei Angliei a scăpat o înjurătură legată de culoarea lui Anton Ferdinand de la QPR cu ocazia unei încăierări din meciul de campionat. Partida retur a fost prima din istoria Premier League în care cele două echipe nu şi-au dat mâna la centrul terenului, poveste pe care am detaliat-o AICI. Federaţia de la Londra a luat această decizie de teamă ca incidentul mai vechi dintre Terry şi Wayne Bridge să nu se repete şi de data aceasta. Între timp a început şi procesul intentat de fundaşul lui QPR, iar organele de anchetă sportivă ale federaţiei au decis să nu aştepte decizia civilă şi au luat deja măsuri.

În urmă cu două zile Damian Collins, membru al parlamentului britanic şi al comisiei pentru cultură, media şi sport din Camera Reprezentanţilor îi ceruse public lui Terry să renunţe la banderola de căpitan al Angliei din proprie iniţiativă. Apelul venea imediat după prima înfăţişare a procesului cu Ferdinand, încheiată cu o amânare până pe 9 iulie, adică până după finalul europenelor din această vară.

Terry nu a răspuns, dar a făcut-o preşedintele federaţiei, David Bernstein care a anunţat decizia comitetului de anchetă format din 11 membri: “până când vom avea o decizie clară în acest caz considerăm potrivit ca domnul John Terry să nu mai îndeplinească funcţia de căpitan al echipei naţionale. Prin această decizie dorim să ridicăm presiunea exercitată în ultima vreme atât asupra jucătorului cât şi în ceea ce priveşte celelalte părţi implicate.”

Terry a mai pierdut odată banderola de căpitan al Angliei în 2010, după ce a fost acuzat că ar fi avut o aventură cu logodnica lui Wayne Bridge, Vanessa Perroncel, cea cu care acesta din urmă are şi un copil, iar evenimentul s-ar fi petrecut pe vremea în care cei doi erau coechipieri pe Stamford Bridge. După un an, Fabio Capello i-a încredinţat din nou banderola pe care, între timp, o purtase Rio Ferdinand. În acest moment, al doilea căpitan al Angliei este Frank Lampard.

Related posts:

1. O echipă de căpitani
2. QPR-Chelsea. Fair play anulat de federaţie
3. Povestea trofeelor din Cupa Angliei

Foto: demotix.com

Ultimele şapte zile le-au aparţinut portughezilor, nemţilor şi africanilor. Primii au stabilit un record pe care toată lumea îl invidiază dar lor le vine să se dea cu capul de pereţi. Nemţii rulează fin şi la vârful şi la coada ierarhiei, dacă trebuie să te bazezi pe constanţă, atunci soluţia se află în Bundesliga. O naţiune africană şi-a călcat în picioare destinul istoric de looser all-time pe spatele altor looseri în devenire. A fost, până la urmă, o săptămână nebună!

700 de zile fără înfrângere în campionat. Atât a strâns FC Porto din 28 februarie 2010 şi până la eşecul, scor 1-3 cu Gil Vicente. 55 de meciuri în care albaştrii nu au cunoscut înfrângerea este un record mamut pentru Europa fotbalistică dar băieţii lui Vitor Pereira sunt foarte trişti. Dacă mai rezistau o partidă egalau performanţa rivalilor de la Benfica, stabilită între sezoanele 1976-1978. Înfrângerea cu Gil Vicente a fost ea însăşi o enigmă. FC Porto a dominat copios, a încheiat meciul cu 75% posesie şi a încasat trei goluri din singurele trei şuturi pe poartă ale adversarilor.

Mario Gomes şi-a sărbătorit meciul 200 pentru Bayern cu o victorie dar şi cu un gol. Atacantul bavarezilor a ajuns la cota 118 reuşite, dintre care 17 în ultimele 18 meciuri de campionat. Învinsa Wolfsburg pare să sufere de complexul deplasărilor pe Allianz Arena. Lupii au pierdut 14 din ultimele 15 meciuri pe terenul lui Bayern.

Sudanul a pus punct celor 42 de ani fără victorie  şi 36 fără punct luat la Cupa Africii pe Naţiuni. A câştigat cu 2-1 duelul cu Burkina Faso, o naţională care continuă fără succes în această competiţie de doar 17 ani!

Primera Division devine raiul marcatorilor de hattrick. Sezonul trecut s-au contabilizat 14 astfel de performanţe. În 20 de etape din actuala ediţie de campionat s-au marcat deja 15! Fernando Llorente este ultimul autor de hattrick în Rayo Vallecano – Athletic Bilbao 2-3.

Related posts:

1. Fără înfrângere, fără titlu
2. 4 ani, 11 luni şi 25 de zile
3. Câte înfrângeri încap în 365 de zile. Povestea lui Derby County

Foto: improveyourfootballskills.blogspot.com

Trucul ruletei este simplu. Extrem de simplu de descris. Un fotbalist aveansează cu balonul în terenul advers evită intervenţia adversarului printr-o întoarcere la 360 de grade şi îşi continuă drumul spre poartă. Şmecheria mai poartă numele de “întoarcerea Marseille” sau şi mai simplu, “Maradona”. Ultimul exemplu de măiestrie a venit din partea unui fundaş. Carles Puyol a executat nu una ci două întoarceri succesive în duelul cu Valencia din Cupa Spaniei.

Maradona este părintele originar al mişcării. Zidane i-a dat strălucire şi o patină artistică. Rulette Trick a cunoscut în timp numeroase adaptări, în special în felul în care fotbalistul care execută mişcarea alege să treacă mingea de oponent.

Puyol nu a fost doar omul care a salvat Barcelona de la înfrângere pe Mestalla. Fundaşul de 33 de ani s-a ocupat şi de spectacol cu un double roulette trick care i-a făcut să aplaude până şi pe fanii adversarei.

http://www.youtube.com/watch?v=mGJmQIgbdGo

No related posts.

Foto: retrosport

Soarta antrenorilor atârnă de rezultate. Totul se reduce la puncte şi la poziţia în clasament. Un manager bun poate să facă diferenţa atât în lupta pentru titlu cât şi în cea pentru evitarea retrogradării. Martin ONeill a fost numit principal la Sunderland pe 3 decembrie. Irlandezul s-a apucat de treabă în propria manieră discretă iar rezultatul muncii sale se vede foarte limpede.

Are aproape 60 de ani şi este al şaselea din cei nouă copii ai unuia dintre fondatorii clubului Pádraig Pearse’s Kilrea, localitatea natală a managerului de la Sunderland. Sângele sportiv a trecut şi în venele lui Martin ONeill şi oricare dintre bornele carierei sale stă drept dovadă.

Un alt punct de reper este deja şi mandatul actual, de doar două luni în fruntea “Pisicilor Negre”. L-a înlocuit aici pe Steve Bruce iar ceea ce a reuşit să facă de atunci şi până acum se vede negru pe alb în clasamentul de mai jos, ierarhia Premier League din momentul în care ONeill a preluat conducerea tehnică a lui Sunderland.

Foto: opta.com

Related posts:

1. One country for druzd man. Povestea unui arab care joacă pentru Israel
2. Aiden McGeady aproape de Aston Villa
3. Dalglish. Cum se impune un manager fără să facă valuri

Foto: dailymail.co.uk

A venit şi ziua derby-ului! Toată lumea este pregătită, bannerele atârnă pe garduri, echipele deja au intrat pe teren. Aproape că poţi să simţi cum atmosfera încleştată traversează gradenele. Tensiunea electrocutează stadionul, norii anunţă ploaia marcă înregistrată pentru orice partidă cu miză din Regatul Unit. Pe bancă spiritele scapără mai ceva ca potcoavele cailor pe asfalt. Undeva totuşi două inimi bat una pentru alta. Nu le pasă de nimic. Sunt aici, iau parte la tot ceea ce se întâmplă, dar Doamne, ce-ar mai vrea să scape un pic de supraveghere şi să se strecoare în altă parte!

Duelul dintre Bradford Park Avenue şi FC United of Manchester se joacă pe Horsfall Stadium. Arena are 3.500 de locuri şi nu este chiar aşa de plină. Nu este plină deloc. Mai corect spus, este goală. Aproape goală.

Doi câini şi-au scos stăpânii la meci ca pretext pentru o întâlnire de weekend. Meciurile din Northern Premier League Premier Division sunt aşa plictisitoare dacă nu ai la tine un os zdravăn şi un suflet pereche cu blană şi lăbuţe cu care să-l împarţi frăţeşte!

Foto: 3.bp.blogspot.com

Related posts:

1. Gentlemanul cu suflet mare şi mâinile murdare
2. Porcii şi fotbalul. Iubire interzisă
3. Zidane şi povestea de iubire catalană