Don't Miss

Fără înfrângere, fără titlu

By on 1 august 2011, 12:02

Foto: David Cannon/Getty Images

Un sezon fără niciun meci pierdut înseamnă o performanţă extrem de dificil de realizat. În primul rând pentru că forma bună a jucătorilor şi a grupului este greu de păstrat la un nivel ridicat timp de un an calendaristic. Aici se adaugă şi greşelile arbitrilor, ghinioanele sau erori personale care pot decide soarta unei partide chiar şi în minutele de prelungire. De-a lungul timpului au existat echipe care au început şi au încheiat sezonul fără înfrângere. Câteva dintre ele nu au fost chiar aşa de bucuroase la final. Asta pentru că lipsa înfrângerilor nu a însemnat neapărat şi titlul de campioană.

În 1977-1978, Benfica nu a suferit nicio înfrângere în campionatul Portugaliei. Chiar şi aşa, „vulturii” au pierdut titlul, la golaveraj, în faţa rivalei FC Porto.

Foto: perugiainrete.it

Sezonul 1978-1979 a fost unul extrem de reuşit pentru Perugia. Grifonii au jucat tot campionatul fără să fie învinşi de nicio altă grupare din Serie A, dar au încheiat doar pe locul doi, în spatele lui AC Milan. Asta poate şi din cauza celor 19 remize din totalul de 30 de meciuri.

Tot pe doi terminase şi Spartak Sofia în 1951. Gruparea din capitala Bulgariei a încheiat competiţia fără înfrângere, dar cu 14 egaluri din 22 de etape jucate.

În 1985-1986, Galatasaray a făcut la fel.  Nu a pierdut, nu a luat titlul. Besiktas a fost mai chibzuită cu egalurile şi s-a impus în ierarhia finală, tot din cauza golaverajului favorabil.

 

 

 

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. gery76

    1 august 2011, 18:26 at 18:26

    Decizia de a acorda trei puncte la victorie,a fost una dintre cele mai bune luate de F.I.F.A -astfel ca n-a mai fost o mare miza cantonarea exclusiva in aparare a unor echipe mici.Teoretic acum cu trei puncte la victorie,o echipa care termina neanvinsa -dar face 34 de remize ,are toate sansele sa retrogradeze.Alta decizie care a dinamizat intr-un fel fotbalul a fost aceea de a interzice portarului sa prinda mingea trimisa de un coechipier si astfel au fost evitate numeroasele trageri de timp.

Comenteaza