Don't Miss

Fanionul secret. Povestea ascunsă a cornerelor cu aromă de legendă

By on 7 februarie 2014, 10:30


Fotbalul a împlinit suta şi jumătate de ani garantată şi verificată de istorie. Suficient timp cât să genereze întâmplări şi poveşti pe care trecutul le-a pierdut doar pentru ca viitorul să le dezgroape din mit la fel cum Schliemann, înarmat doar cu un volum din Iliada lui Homer, a descoperit legendara Troie pe pământul concret al vremurilor noastre.

Aşa şi cu fotbalul. Ne-a adus  oameni care şi-au depăşit limitele, cluburi care au făcut istorie, care au murit şi au renăscut apoi din propria cenuşă, dueluri crâncene, poveşti despre cupe şi campionate. Pătrăţele din iarba stadioanelor de altădată sunt stopite cu nostalgie de fani ajunşi la centenar, dar suficient de senini şi-şi amintească de Gulermo Stabile. Bucăţi din stadioanele care, odată, au pulsat de vuietul fanilor sunt acum incluse în planuri urbanistice, iar noii locatari ajung acasă urcând pe gradenele vechiului Highbury. Cărămizi de temelie din vechile arene se vând la licitaţie mai abitir ca molozul de la Zidul Berlinului. Toate vin la pachet cu o istorioară însă nimeni nu s-ar aştepta ca până şi fanionul de la colţul terenului să aibă o poveste de care să te poţi îndrăgosti.

Anglia, duminică, 7 martie 2010. Meci de cupă între Reading şi Aston Villa pe stadionul Madejski. Au câştigat oaspeţii cu 4-2, însă cei 23.175 de spectatori din tribune, dacă ar fi fost interesaţi, ar fi putut vedea la fiecare dintre cele 4 colţuri ale terenului câte un fanion. Nimic deosebit. Un băţ de un metru şi jumătate fără vârf ascuţit plus o cârpă pătrată.

Anglia, duminică, 7 martie 2010, aceeaşi zi. Un alt sfert de finală al cupei, Chelsea – Stoke. 2-0 pentru albaştri care au şi câştigat trofeul. 41.322 de fani şi tot 4 fanioane la colţurile terenului. De această dată însă cârpa este triunghiulară.

Povestea fanionului de la colţul terenului este la fel de veche ca şi cea a fotbalului. În Anglia, Cupa este sora fanionului şi, pentru că nu îi este indiferentă soarta lui, i-a oferit semnficaţii şi a încercat să îl scoată în faţă. În Cupa Angliei toate echipele participante sunt obligate să aibă cele 4 fanioane marcate cu bucăţi de pânză pătrată. Obligatoriu pătrată, exact ca la meciul lui Reading, de mai sus.

Există o singură condiţie pentru ca un club să poată afişa fanioane cu pânză triunghiulară. Trebuie ca echipa gazdă, cea pe a cărui teren se joacă meciul, să fi câştigat în prealabil Cupa Angliei. Doar deţinătoarele trofeului de la un moment dat au voie să îşi împodobească fanioanele trunghiular.Povestea nu se termină aici. Regula fanionului în Cupa Angliei mai spune că nu ai voie să scrii nimic pe bucăţica de pânză din vârful lui. O culoare sau două, dar atât.  Nici la Chelsea, nici la Reading şi nici la vreun alt club nu există nimic imprimat pe cârpa fanionului. Cu o excepţie, care devine, acum, însăşi povestea.

Anglia miercuri 4 februarie 2009, Ewood Park, Blackburn. Gazdele întâlnesc pe Sunderland în Cupa Angliei, iar cei peste 20.000 de fani au plecat fericiţi pentru că favoriţii lor au câştigat cu 2-1 după prelungiri. Înainte de final au putut însă admira cele 4 fanioane cu cârpe triunghiulare pentru că Blackburn a câştigat și ea Cupa, dar nu doar atât. Pe pânza lor care flutura în vântul insular se putea distinge uşor stema clubului! Trandafirul roşu înconjurat de numele echipei, de anul înfiinţării, 1875, şi de motto-ul latin “Arte et labore“.

Atâtea stadioane noi şi luxoase şi culmea, doar pe micuţul Ewood Park din nord vestul Angliei se poate vedea stema gazdelor pictată pe pânza fanionului la un meci de cupă. Explicaţia poartă aroma vechimii pentru că asemenea steaguri flutură pe Ewood din 1886. Blackburn a câştigat atunci pentru a treia oară consecutiv Cupa Angliei, de fiecare dată cu Thomas Mitchel pe bancă. Regula spunea că echipa care ia de 3 ori consecutiv Cupa are dreptul să păstreze trofeul însă federaţia organizatoare nu era una prea bogată şi nu îşi permitea achiziţionarea unei alte cupe. Aşa că Blackburn a primit dreptul să îşi pună emblema clubului pe steagurile de la colţul terenului, iar trofeul a continuat să fie decernat an de an. 

Blackburn este singura echipă care are acest drept, dar nu a fost prima. Wanderers F.C. a cucerit cupa de 3 ori consecutiv chiar înaintea celor de la Rovers, între 1876 şi 1878. A primit acelaşi drept al emblemei însă steagul triunghiular cu stema pe el nu flutură pe stadionul Lillie Bridge din Battersea Park. Asta pentru că stadionul nu mai există, a fost distrus într-o răscoală din 1887 şi închis definitiv un an mai târziu. Wanderers, echipa care a dat naţionalei 15 jucători a fost desfiinţată în acelaşi an. 
Realitatea nu se mai sinchiseşte însă prea mult de miturile moderne. Istoria Fotbalului a verificat povestea la biroul de relaţii cu clienţii al federaţiei engleze de fotbal. Poziţia oficială a prezentului: „atâta timp cât fanionul respectă criteriile specificate de Legile Jocului (minimum 1.5 metri înălţime cu vârf rotunjit) orice club afiliat FA poate să-l împodobească după propria dorinţă.”
Totuşi, dreptul unic al lui Blackburn este întărit de istorici ai fotbalului, de dovezile păstrate în timp, ba chiar şi de dovezi indirecte. Spre exemplu pe site-ul oficial al lui Manchester United, la Facts & Figures: Blackburn Rovers, scrie clar „Blackburn are the only Football League outfit allowed to have the club crest on their corner flags.” Asta chiar dacă United a jucat anul acesta cu sigla pe fanion în competiţia cu pricina!
Soccer - Barclays Premier League - Blackburn Rovers v Reading - Ewood Park

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. Justfriend

    26 februarie 2014, 20:54 at 20:54

    Aici citesti ce nu scriu altii! –
    continutul e copiat pe http://justfriend.forumup.ro/login.php?redirect=viewtopic.php&t=17&mforum=justfriend

Comenteaza