Fotbalul uită de multe ori ce înseamnă. În special miza mare şi banii mulţi contribuie la autismul originilor. Simulările, tragerile de timp, gesturile nesportive sunt mai probabile într-o partidă cu ceva pe masă, aşadar la un nivel cât mai înalt. Trebuie doar să dăm pagina ca să evităm o generalizare deloc necesară. Fair play-ul există. L-am văzut la tinerii lui Ajax, care au permis adversarilor să înscrie după ce ei înşişi marcaseră din greşeală când încercau să returneze balonul (AICI). L-am văzut în campionatul de tineret al Mexicului, acolo unde echipa în favoarea căreia s-a dictat penalty l-a ratat intenţionat pentru că arbitrul s-a păcălit la o cădere banală (AICI). Îl vedem acum la irlandezi, la cei din nord, care ne demonstreată şi ei că nu contează mărimea fotbalului ci sufletul care-l face să se mişte.
Dungannon Swifts au primit vizita celor de la Ballymena United în play-off-ul pentru retrogradare din Northern Ireland Premiership. Gavin Taggart de la oaspeţi a prins mingea în braţe în propria suprafaţă de pedeapsă. A crezut că aude fluierul arbitrului pentru intervenţia medicilor în cazul unui coechipier, Chris Rodgers, căzut pe gazon. Arbitrul nu fluierase. A făcut-o după aceea şi a indicat, corect, penalty.
Au urmat proteste şi explicaţii. Gazdele au înţeles confuzia creată şi au decis să recurgă la un gest fair play, chiar dacă au cuţiţul la os în clasament. Darren Murphy, manager şi în acelaşi timp jucător la Dungannon a executat lovitura de pedeapsă. Cu latul, pasă la portar în aplauzele fanilor de pe Stangmore Park. Momentul se petrecea la scorul de 0-0. Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 4-2.
Interesul gazdelor nu a primat, aşadar. Au doar un punct din 2 meciuri şi sunt pe loc de retrogradare. A primat totuşi ideea cu care fotbalul a pornit la drum. Una în care avantajele nemeritate sluţesc mizerabil orice victorie în timp ce un gest ca cel de mai sus încununează până şi cea mai groaznică înfrângere.
