World Cup Final. 1930, Uruguay. The Centenary Stadium, venue for the first FIFA World Cup Final.
Eleganță, cloroform, arme de foc! Prima finală mondială prin ochii arbitrului John Langenus
18 septembrie 2012, 13:43 Mondiale
Foto: en.wikipedia.org

Campionatele Mondiale de fotbal au pornit la drum în 1930. Belgianul John Langenus, cunoscut și ca Jean Langenus sau Johannes Langenus sau chiar ca Julian Langenus, avea 39 de ani. Era cel mai serios arbitru dintre cei delegați să oficieze meciurile turneului final. Primul turneu final din istoria fotbalului, cel cu povestea frumoasă a lui Conte Verde, cu Centenario cel nou nouț și cu tot parfumul interbelic al unei competiții inventată în Europa și dusă până la extremul pasiunii tocmai dincolo de ecuator. Prima finală mondială nu putea să aibă la centru un arbitru mai carismatic decât John Langenus.

Povestea finalei a fost spusă de atâtea ori. Uruguay a deschis scorul, Argentina a condus cu 2-1, dar gazdele au revenit și au câștigat cu 4-2. Stabile, golgeterul competiției doar pentru că titularul a renunțat la națională din cauza unor examene la facultate. Varallo, centenarul. Pedro Cea sau Jose Nassazi, căpitanul.

Foto: mirror.co.uk

Finala are însă și o altă poveste. Cea a lui John Langenus. Arbitrul. Belgianul a fost la un pas să își rateze cariera înainte să o înceapă. A picat primul examen teoretic după ce comisia l-a întrebat „ce decizie vei lua dacă balonul degajat de un jucător atinge un avion care zboară la altitudine joasă!” Langenus nu a știut ce să răspundă.

A trecut de următorul examen, a arbitrat la Olimpiada din 1928 și apoi a tras lozul cel mare: mondialele din Uruguay, 1930. Acolo a prins patru meciuri la centru, dar și două ca arbitru de linie. Cel pe care nu îl va uita niciodată este și ultimul!

În dimineața meciului a făcut o solicitare șefului poliției din Montevideo. Dată fiind rivalitatea dintre fanii Argentinei și cei ai Uruguayului, nu ar fi o idee bună ca spectatorii să fie controlați la intrarea pe stadion? Șeful poliției a fost de acord, chiar dacă sarcina nu era deloc ușoară: 93.000 de suporteri au luat cu asalt tribunele lui Centenario. Rezultatul: 1.600 de arme de foc confiscate!

Foto: en.wikipedia.org

Tot Langenus a rezolvat o dilemă care dinamitase finala înainte ca aceasta să înceapă. Fiecare dintre cele două delegații voia ca mingea cu care să se joace partida să fie cea adusă în propriile bagaje. La acea vreme nu exista un balon oficial al competiției. Langenus i-a împăcat cu o decizie surprinzătoare. O repriză se va juca cu balonul argentinienilor, cealaltă cu al uruguayenilor.

Chiar înainte de startul meciului, John Langenus s-a echipat. Pantaloni lungi, cămașă, vestă, cravată, sacou încheiat la trei nasturi. Belgianul a fost cel mai elegant arbitru care a oficiat vreodată la centru la o finală de campionat mondial. Se spune că a condus meciul fără cusur, chiar dacă gazdele au cerut offside la primul gol al argentinienilor.

Cloroformul a avut de-a face cu una dintre deciziile de pe teren ale lui Langenus, însă nu din ultimul act, ci din semifinala Argentina – Statele Unite (6-1). Un fault controversat l-au adus pe belgian față în față cu medicul nord-americanilor, care a protestat violent. Atât de violent încât a spart sticla cu cloroform din geantă, s-a intoxicat singur și a fost scos pe brațe de pe teren. Toate sub privirea înțelegătoare a lui Langenus.

Arbitrul belgian și-a legat numele și de România. La 43 de ani, Langenus a arbitrat un singur meci la următoarea ediție a mondialelor, Italia 1934. A fost vorba despre duelul Cehoslovacia – România, scor 2-1.

 

Comenteaza cu Facebook!

*