Don't Miss

El Clasico. Meciul care începe şi nu se termină niciodată

By on 8 decembrie 2011, 12:56

Foto: en.wikipedia.org

Se joacă din 1902 şi a ajuns la borna cu numărul 216. Duelul dintre Real Madrid şi Barcelona a încins spiritele de-a lungul vremurilor şi continuă să o facă şi în prezent. Rivalitatea dintre cele două cluburi depăşeşte de departe orice altă încleştare dintre oricare alte echipe din oricare alt campionat. Un Real Madrid – Barcelona se joacă întotdeauna cu pistoalele pe masă, fie că pe teren s-au aflat Messi, Prosinecki, Puskas, Samitier, Hugo Sanchez sau Gento. Întâlnirea dintre galactici şi extratereştri s-a desfăşurat în prezent dar l-a depăşit de fiecare dată în importanţă. Sigur, antrenorii au făcut diferenţa, dar pentru monumentul clădit pe o sută de ani de orgolii un Guardiola, Mourinho, Cruijff sau del Bosque nu înseamnă nimic. Meciul i-a luat în stăpânire şi i-a dominat pe toţi cei implicaţi în el. El Clasico este o poveste iar cei care îl joacă au propria şansa să lase realitatea în urmă şi să facă parte din legendă. Următoarea ocazie, sâmbătă seara!

Ce face un El Clasico să fie ceea ce este, adică cel mai tare meci dintre oricare două echipe de club din lume? În primul rând garanţia cu care vine la pachet: oricând, oriunde, El Clasico se joacă doar între Real şi Barca. Spre deosebire, o finală până şi de Champions League poate avea alura prăfuită a unei întâlniri dintre Marseille şi Ajax. Mai jos, o sumă de alte motive pentru care acest meci este unic şi irepetabil, chiar dacă se joacă de cel puţin două ori pe an!

CELE MAI BUNE ECHIPE DIN LUME

Nu au retrogradat niciodată. Au în palmares tone din cele importante trofee, atât pe plan intern (Real 74 de trofee, Barca 72 de trofee) cât şi în competiţiile europene (Real 9 trofee în Champions League, Barcelona 4). În Anglia, primele două clasate în topul câştigătoarelor campionatelor, Manchester United şi Liverpool au împreună 37 de titluri. Real şi Barcelona au strâs până acum 52. În Italia, AC Milan, Inter şi Juventus au 12 Ligi ale Campionilor în palmares. În Anglia, Manchester United, Liverpool, Nottingham Forest şi Aston Villa au 11. În Germania, Bayern, Hamburg şi Borussia Dortmund au 6. Real şi Barca au strâs 13!

Foto: realmadrid.com

BANII

În Spania, Real şi Barcelona încasează împreună o treime din banii de televizare. Celelalte 18 echipe din prima divizie împart restul (pe larg, AICI). Anul trecut, doar Barcelona a luat cât Deportivo, Espanyol, Mallorca, Osasuna, Valladolid, Santander, Almeria, Tenerife, Gijon, Malaga şi Xerez LA UN LOC!

Dincolo de banii din drepturile tv, bugetele celor două echipe spaniole au concurat oricând cu oricare dintre cluburile potente financiar ale vremii, fie că ele s-au numit AC Milan, Chelsea lui Abramovici sau City-ul şeicilor.

JUCĂTORI DE VALOARE

Spania a luat titlul mondial din 2010 cu 13 fotbalişti de la cele două echipe şi cu un prim unsprezece aproape exclusiv catalan. În timp, Real şi Barca au fost stâlpii de sprijin  pentru naţionala iberică şi au avut în lot mai mulţi internaţionali decât oricare alt club din lume. Foarte puţini dintre marii fotbalişti ai lumii au ratat un Barca – Real din postura de jucători, iar o listă cu cei care au prins acest duel pe teren poate alcătui un dream team pentru oricare dintre perioadele istoriei fotbalului.

Foto: goal.com

DUELURI DIRECTE / IERARHII STRÂNSE

Clasamentul duelurilor directe dintre cele două echipe păstrează echilibrul şi alimentează rivalităţile. Cele două cluburi s-au depăşit succesiv unul pe altul la meciuri câştigate sau la goluri marcate şi au ţinut în priză imaginaţia fanilor pasionaţi de supremaţie. Nu există un câştigător pentru istoria derby-ului. El Clasico se joacă în continuare. În acest moment, Real are 86 de victorii şi 354 de goluri marcate. Barcelona  a câştigat 84 de meciuri şi a înscris 347 de goluri.

AUDIENŢĂ ŞI ACOPERIRE

Un Real – Barcelona înseamnă irepetabilul repetat în fiecare sezon, pe care oricine vrea să îl vadă sau să scrie despre el de la faţa locului. Returul semifinalei Champions League 2011 dintre cele două echipe a regăsit la masa presei peste 700 de jurnalişti din 26 de ţări şi peste 500 de milioane de telespectatori.

DINCOLO DE FOTBAL

Meciurile dintre Real şi Barca par reeditări ale Războiului Civil, atât pe teren cât şi în tribune sau pe stradă. „Catalunia nu este Spania” dictează mândrii cei din Barcelona, care nu recunosc nici măcar ideea de limbă spaniolă ci doar dialectul castellan, pe picior de egalitate cu catalana lor.

Comenteaza cu Facebook!