Don't Miss

Echipele CM 2014: Brazilia

By on 23 ianuarie 2014, 12:10

Singura ţară care a participat la toate ediţiile mondiale de până acum o găzduieşte pe cea de-a douăzecea. Brazilia se chinuie să-şi termine stadioanele la timp dar ştie că pe teren cei care se vor chinui sunt adversarii. Selecao are o generaţie proaspătă pe care geniul matur dar la fel de zâmbăreţ al lui Ronaldinho ar putea să o ducă din nou acolo unde a mai fost de cinci ori până acum. Brazilia a câştigat mondialele din 1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002.

Recordurile sud-americanilor sunt numeroase şi diverse. Brazilia e singura naţională din lume care a câştigat turnee finale pe patru continente, unul în Europa (1958 Suedia), unul în America de Sud (1962 Chile), două în America Centrală şi de Nord (1970 Mexic şi 1994 SUA) şi unul în Asia (2002 Coreea/Japonia). N-a reuşit însă să se impună atunci când a găzduit competiţia, în 1950, atunci când a pierdut în faţa Uruguay-ului, în ultimul meci din grupa finală.

Bilanţ la mondiale: 97 de meciuri, 69 de victorii, 12 egaluri, 16 înfrângeri.

Vedete: Neymar, Robinho, Dani Alves, Julio Cesar, David Luiz, Oscar, Ramirez, Hulk, Dante, Ronaldinho, Kaka, Pato, Leandro Damiao.

brazilia

 

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza