Don't Miss

Duelul carităţii: Maradona versus Messi

By on 10 iulie 2013, 10:49
Foto: guardian.co.uk

Foto: guardian.co.uk

Cei doi sunt comparaţi obsesiv. Tânărul urmăreşte legenda. A depăşit-o la recorduri dar nu are cupa mondială în palmares. Dar driblingul?!? Driblingul unde e mai fin, în trecut sau în prezent?!?

Dincolo de războiul purtat deasupra generaţiilor asistăm acum la o mică întâmplare comparabilă cu marile spectacole din wrestlingul profesionist. Acolo i se spune „turning heel”, adică momentul în care un luptător adulat de fani devine eroul negativ.

Concret, celebritatea şi programul încărcat l-au făcut pe Messi să lase latura umilă la o parte şi să-şi însuşească (şi de ce nu ar fi aşa?!?) obiceiuri demne de vedetele cu ifose.

Concret, 75 de oameni au plătit câte 2.500 de dolari să-l vadă pe Messi faţă în faţă după amicalul american jucat pe Soldier Field din Chicago. Messi nu a mai onorat cu prezenţa această întâlnire iar organizatorii au fost nevoiţi să restituie banii, altfel, încasaţi în scopuri caritabile. Articolul din Chicago Bussiness este aici.

Dăm timpul înapoi şi-l regăsim pe Maradona. Este idolul de sub Vezuviu, campionul mondial care a învăţat o echipă de pluton să viseze la titluri şi la cupele europene. Marele Diego (da, acel Diego plin de ifose şi ulterior drogat) şi-a luat colegii de mână şi a mers pe un tăpşan desfundat din Acerra, la câţiva kilometri de Napoli. A jucat fotbal pentru un puşti care suferea de o malformaţie a feţei şi a strâns bani pentru operaţie.

Probabil prin anii 90 programul era mai puţin încărcat!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza