Don't Miss

Din scutece, direct pe teren. Baby-starurile fotbalului mondial în 2010

By on 3 decembrie 2010, 02:13

panosz.wordpress.com

Marele Pele a debutat la Santos pe vremea când nici nu împlinise 16 ani. A jucat peste o mie de meciuri şi a marcat peste o mie de goluri, dar la început a fost doar un puştan ahtiat după minge. Maradona a debutat în campionatul argentinian la fix 16 ani şi 10 zile. A jucat 167 de meciuri pentru prima sa echipă, Argentinos Juniors, după care a explodat la Boca, Barcelona sau Napoli. Nici vorbă de „butoiaş atomic”, mai degrabă un tinerel înflăcărat şi pitic, cu faţă de gaucho. Lista continuă pe orice continent şi în orice ţară, doar că fotbalul modern vine cu ceva diferit. Acum, micile ambiţii ard direct la flacără deschisă. Nici Pele şi nici Maradona nu ar fi visat, la 17 ani, la o cotă de piaţă de 12 milioane de euro. O atinge însă lejer un belgian care a debutat în campionat nu mai devreme de 24 mai 2009 şi care, de atunci, a jucat peste 60 de meciuri la echipa de club şi aproape 10 la naţionala mare a ţării sale.

Foto: cultureonabudget.blogspot.com

Tinerii nu mai sunt ce-au fost odată, asta e clar. În goana după viitor, prezentul a devenit de-a dreptul tropical şi coace generaţie după generaţie, două recolte pe an. Vedetele nu mai aşteaptă să împlinească majoratul şi încântă tribune cu zeci de mii de fani după ce au fost aduşi la stadion de mami sau de tati, eventual după un drum petrecut pe bancheta din spate şi cu o consolă portabilă Play Station între degete. Tinerele vedete ale lui 2010 nu au permis de conducere, nu au voie afară după 10 seara şi nici nu au scos încă vreo fată în oraş. Au însă în palmares goluri peste goluri, au impresar, fizioterapeut propriu, conturi la mai multe bănci, sunt plătiţi cu peste 10.000 pe săptămână şi mai au un atu, cel mai important, probabil: au tot viitorul înainte.

Să facem cunoştinţă cu câţiva astfel de baby-staruri din fotbalul mondial:

Eden Hazard

Foto: weltfussball.de

Eden Hazard – 19 ani – cotă de piaţă 16.000.000 euro

  • joacă pentru Lille din 2007 (are peste 80 de meciuri la echipa de club)
  • la 17 ani a debutat în naţionala Belgiei pentru care a jucat deja de 17 ori
  • fratele său, Thorgan, are 17 ani şi joacă la rivala RC Lens
  • părinţii lui Eden (şi mama şi tatăl) au fost jucători de fotbal cu statut profesionist
Neymar

Foto: unprofessional foul.com

Neymar – 18 ani – cotă de piaţă 14.000.000 euro

  • joacă de 7 ani la Santos (în 2009 a debutat la seniori, unde a strâns peste 60 de meciuri)
  • are 2 selecţii la naţionala mare a Braziliei
  • a câştigat campionatul şi cupa în 2010 din postura de titular
Jack Rodwell

Foto: teamtalk.co.za

Jack Rodwell – 19 ani – cotă de piaţă 13.000.000 euro

  • joacă la Everton din 2007 (are aproape 50 de meciuri la activ)
  • a prins toate cele 5 naţionale de tineret ale Angliei, dar încă nu a debutat la seniori
  • a fost finalist al Cupe Angliei în 2009
  • este nepotul lui Tony Rodwell (fosta vedetă a lui Blackpool)
Romelu_Lukaku

Foto: eva-news.com

Romelu Lukaku – 17 ani – cotă de piaţă 12.000.000 euro

  • joacă pentru Anderlecht din 2009. A debutat la 16 ani şi 11 zile şi a strâns aproape 70 de meciuri pentru violeţi
  • a luat titlul în 2009-2010, sezon în care a jucat 33 de meciuri şi a marcat 15 goluri
  • a fost golgeterul campionatului
  • a debutat la naţionala mare a Belgiei în februare 2010. Acum are deja 8 selecţii şi 2 goluri

Mai jos aştept propuneri cu alţi jucători de seama celor de mai sus. Vârstă maximă 19 ani, peste 30-40 de meciuri la echipa mare, eventual şi câteva selecţii în naţională. Încă pe dinafară ar fi jucători precum senegalezul Khouma Babacar, coleg cu Mutu la Fiorentina. E cotat la 3,5 milioane de euro, are 9 meciuri şi un gol pentru gruparea viola (a marcat la debut în duelul cu Chievo din Cupa Italiei) şi încă nu a jucat la naţionala mare.

Comenteaza cu Facebook!