Don't Miss

Dezastre (III): Kayseri Atatürk 1967

By on 7 martie 2011, 14:31

Foto: heraldsun.com.au

Turcii sunt mai nărăvaşi decât cei mai duri hooligans din Anglia. Pentru britanici, fotbalul pare o pasiune pe care o gustă, cu care se delectează şi de amorul căreia se iau unii pe alţii în serios şi ajung, în cele din urmă, să îşi împartă pumni, palme sau picioare. Uneori mai mult decât atât. Pentru turci, fotbalul e viaţă şi e moarte. Galeriile sunt mici armate, iar liderii comandă pe un front în care cele 90 de minute de pe teren nu sunt niciodată totul. Uneori mai puţin decât restul.

17 septembrie 1967, Kayseri, Turcia

Foto: riotporn.blogspot.com

Duelul dintre gruparea din localitate, Kayserispor şi Sivasspor a început ca oricare alt meci din Turcia. Fotbal pe teren, scandal în tribune. Nimic nou, iar forţele de ordine, puţine la număr, au lăsat mână liberă fanilor. În fond bătăi pe stadioane aveau loc cam peste tot, iar trei ultraşi cu ochii umflaţi şi cu câţiva dinţi lipsă nu fac decât să îi sperie un pic pe ceilalţi.

Politica de neintervenţie s-a dovedit greşită de această dată. Nimeni nu ştie de unde a pornit scandalul între cele două tabere. Poate din frustrarea celor din Siva care erau dominaţi economic de mai bogaţii comercianţi din Kayseri. Poate de la cei din urmă care şi-au provocat şi umilit rivalii la pauză, fericiţi după ce echipa lor a intrat în avantaj la cabine.

Foto: z6.invisionfree.com

21.000 de fani în tribune, câteva pietre aruncate din galeria lui Kayserispor spre cea a lui Sivasspor, şi o buluceală necontrolată către ieşirile din stadion au lăsat în urmă un bilanţ de coşmar: 40 de morţi călcaţi în picioare şi peste 600 de răniţi.

Arbitrul a trimis echipele la vestiare, iar meciul nu a mai fost reluat. Echipa oaspete a fost încuiată în vestiare şi un poliţist a fost postat în faţa intrării.

Fanii lui Sivasspor care au ajuns pe străzi au incendat peste 60 de maşini şi au distrus un liceu din Kayseri, după care s-au încolonat şi au plecat spre casă. În drum spre Siva au oprit şi distrus orice maşină cu număr de Kayseri, iar odată ajunşi acasă au continuat revolta pe străzi alte câteva zile.

Acesta a fost cel mai mare dezastru din istoria fotbalistică a Turciei.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza