Don't Miss

Despre titlu şi retrogradare, despre giganţi prevăzători şi despre inevitabilul care întotdeauna se întâmplă

By on 13 februarie 2014, 12:59


Cei care joacă la pariuri ştiu că toate variantele acoperite cu un leu nu dau câştig ci pierdere. Asta pentru că previziunea casei de pariuri împiedică un astfel de eveniment prin care jocul de noroc n-ar mai fi previziune ci garanţie.

La fel şi cu istoria care ne condamnă să o retrăim, se pare, paradoxal, chiar dacă o învăţăm din scoarţă în scoarţă.

La fel ca Phoenix-ul, condamnat să renască din propria cenuşă, fără să-l fi întrebat nimeni dacă îşi doreşte să facă parte dintr-un astfel de gest înălţător şi plin de semnificaţii.

Orice se ridică trebuie să şi coboare, e legea firii, iar Boca şi River gândeau febril decăderea în anul de graţie 1981, atunci când ambele echipe erau reginele continentului sud-american. Asta şi pentru că tocmai asistau cum San Lorenzo, de unsprezece ori campioană naţională, îşi muta vitrina cu trofee în liga secundă, acolo unde retrogradase după un sezon ratat.

Deci doar de atât e nevoie, de un singur sezon fără inspiraţie, şi gata, umilinţa se pogoară cu toată puterea peste capetele noastre, şi-au spus şefii granzilor, şi au trecut la treabă.

Graţie influenţei de care uzau fără reţinere, şefii lui Boca şi River au schimbat regulamentele la federaţie. Retrogradarea nu mai venea după un singur an competiţional ci era nevoie de o medie pe trei-cinci sezoane. Un accident se mai întâmplă. Cinci accidente, niciodată!

Ei bine, istoria, cum spuneam, ne învaţă că orice se ridică mai şi coboară. La trei decenii distanţă, un River în degringoladă a ajuns să guste cupa amară a retrogradării chiar şi după legea mediei aritmetice. Era 2011 iar conducătorilor prezentului nu le-a trecut prin cap să mai dea un asalt la federaţie şi să-i roage pe legiuitori să ia în calcul cumva şi sezonul 1981, atunci când alb-roşiii erau campionii metropolitani din Buenos Aires!

riverplate595bloggetty

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza