Don't Miss

Derby-uri fără chip

By on 4 iunie 2013, 10:36

Betirri Bengston e un mexican mutat în State dar şcolit în arte la Firenze, Italia. Probabil că excursia italiană i-a deschis gustul pentru fotbal, pe care îl desenează, îl pictează, îl imprimă sau îl filmează oricând are ocazia.

V-am prezentat deja colecţia sa pe tema mondialelor minimale (aici). Acum avem în faţă un proiect mult mai complex asta şi pentru că abordează cele mai mari derby-uri din fotbal. Iar aici sunt atât de multe de spus sau de arătat.

Betirri a ales o cale inedită: duelurile dintre adversarele de moarte surprind întreaga agonie şi tensiune a meciurilor cu miză doar că totul se petrece fără jucători. Pe teren luptă tricourile, emblemele, shorturile şi jambierele. Pentru că o echipă de legendă a avut de-a lungul timpului zeci de jucători uriaşi.

Iar până la urmă un derby este meciul rivalităţii nu rivalitatea unor individualităţi. Tablourile lui Betirri costă peste 150 de dolari.

Printre creaţiile de mai jos veţi observa şi o reproducere extrem de amuzantă după celebrul gol cu mâna al lui Maradona de la mondiale.

Bonus: un filmuleţ cu Betirri în acţiune!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza