web analytics

Derby în Steel City, spectacol în tribună

On 4 January 2012, in O mie de cuvinte, by Alex Buturugeanu
Sheffield derby

Foto: sheffieldunited-mad.co.uk

Wednesday şi City îşi duc rivalitatea locală în termeni similari CFR-ului cu Universitatea din Cluj, doar că cele două grupări din Sheffield se tot întâlnesc de prin 1890. Duelurile de pe teren sunt dublate de multe ori de bătăi între fani, dar şi întâlnirile liniştite au farmecul lor. 

În prezent, atât Wednesday cât şi City au ajuns în liga a treia a fotbalului englez. Asta nu a împiedicat aproape 30.000 de fani să umple tribunele lui Bramall Lane pe 16 octombrie 2011, cu ocazia meciului direct.

Pe lângă suporterii pasionaţi şi cei veniţi cu familia, există şi grupul fanilor hardcore. A fost egal în cea de-a 126-a întâlnire (United are cu 4 victorii mai mult decât concitadina sa) iar cele 4 goluri marcate au fost întâmpinate atât cu bucurie cât şi cu agonie în tribune, în funcţie de sectorul ocupat. Una dintre aceste imagini păstrează ceva din afecţiunea şi ataşamentul duse la extrem în fotbalul englez.

Suporter Sheffield

Foto: Dean Mouhtaropoulos/Getty Images

343 vizualizari

Articole pe aceeasi tema:

  1. FFP versus Manchester City (partea a doua)
  2. Bani din tribună
  3. Măruntaie, bătaie şi un spectacol la operă
  4. FFP versus Manchester City
  5. Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929

One Response to “Derby în Steel City, spectacol în tribună”

  1. Ce echipa superba alcatuia Wednesday la inceputul anilor ’90,se afla mereu in prima jumatate a clasamentului Ligii 1,un melanj perfect intre veteranii internationali englezi Viv Anderson si Trevor Francis,cu tinerii John Harkes[ marele international american]si Paul Williams+experienta si travaliul excelentului fundas dreapta suedez Roland Nilsson,au invins celebra Manchester in finala Cupei Ligii in ’91 sau ’92-mare surpriza atunci,apoi suedezul Roland Nilsson a fost inlocuit chiar de Dan Petrescu dupa mondialul din America ,romanul a prins un sezon excelent si a prins contractul vietii la Chelsea un an mai tarziu!

      (Quote)

Leave a Reply

Free WordPress Theme

Premium WordPress Themes
Page 1 of 11