Don't Miss

Decisiv, cu stil

By on 25 martie 2012, 14:06

Foto: as.com

Joan Tomàs Campasol nu a reuşit mai mult de Espanyol B la început de carieră. A plecat la Alicante, a fost în vizită pe la Villarreal, familiar şi acolo mai mult cu echipa a doua dar şi-a găsit locul la Celta Vigo. Din 2010, catalanul născut la Girona joacă pentru gruparea din Segunda, iar acum are şanse mari să-şi îndeplinească visul: cel puţin un sezon pe prima scenă a fotbalului spaniol la o echipă la care chiar să şi joace!

N-a fost titular în deplasarea cu Huesca. Atacantul de doar 1.67 metri a intrat la pauză. Ceea ce trebuia să fie un galop de sănătate pentru formaţia sa se îndrepta către un eşec usturător. Gazdele sunt la retrogradare, Celta e pe doi şi vrea să rămână acolo pentru a reveni direct în Primera după cinci sezoane. În 2007, galicienii au retrogradat chiar dacă, în paralel, au atins optimile cupei UEFA.

Joan Tomàs a pus şi el umărul la promovare cu un gol de generic care a adus un punct celor de la Celta cu doar trei minute înainte de finalul partidei. Altfel, destul de mulţi suporteri pentru o echipă care trage spre liga a treia şi doar doi străini pe teren şi pe bancă, venezueleanul Tunez şi chilianul Orellana.

* golul preluat de AICI

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza