Foto: netgurukhan.com

De câte ori încuiem maşina şi ne întoarcem sa verificăm dacă am încuiat-o? De câte ori lăsăm liftul şi intrăm în casă doar pentru încă o privire la robinetul de la baie? Închis, deschis. Lumea se învârte uneori în jurul amintirilor. La fel şi în cazul unor fotbalişti care fac un meci bun dar nu îşi aduc aminte ce şi cum a fost. Noroc cu televiziunea, întotdeauna există o casetă gata pentru reîmprospătarea memoriei.

Lilian Thuram a jucat cel mai bun meci al său în semifinala mondială din 1998, împotriva Croaţiei. Fundaş de meserie, sarcina lui era să se ţină scai de Davor Suker. A încheiat partida din postura de cel mai bun om de pe teren, a marcat două goluri, de care, însă, nu îşi aduce aminte nimic.

Foto: worldcupblog.org

“Nu-mi aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat, deşi mă străduiesc. Chiar şi după meci a fost nevoie ca Aime Jaquet şi colegii să îmi spună la vestiare că am câştigat şi că suntem în finală.”

Stanislav Sestak de la Bochum are o cauză practică pentru lapsusul său. A dat cap în cap cu Mike Franz de la Karlsruher, dar a dus partida pe picioare şi chiar a marcat un gol. La pauză le-a mărturisit coechipierilor că nu îşi aduce aminte niciun moment de după accidentare, dar a refuzat să fie înlocuit şi a încheiat meciul pe teren.

Povestea lui Gustavo Poyet este şocantă şi hilară în acelaşi timp. Pe vremea în care juca la Tottenham a marcat cu capul în acelaşi timp în care a fost lovit violet de un adversar care încerca şi el să ajungă la minge. Poyet s-a ridicat de pe gazon şi l-a luat la întrebări pe arbitru pe motiv că nu a acordat corner.  Nicio clipă nu i-a trecut prin cap că a marcat.

Nat Lofthouse şi-a câştigat porecla de “leul din Viena” după ce a marcat de două ori la victoria Angliei, 3-2 în deplasare cu Austria. Ultimul gol al său i-a fost povestit de colegi la vestiare. A marcat dar a rămas lat pe teren după placajul portarului advers.

167 vizualizari

Articole pe aceeasi tema:

1. Până la moarte şi dincolo de ea