Don't Miss

Cum se înscrie un gol spectaculos. Lecţia bătrânilor de la Ajax

By on 3 februarie 2012, 16:35

Foto: soccernews.nl

Ajax Amsterdam rămâne în istorie prin cele 30 de titluri şi 18 cupe câştigate, prin cele 4 cupe ale campionilor europeni din palmares dar şi pentru un renume pe care şi l-a câştigat în toată această perioadă. Ajax are una dintre cele mai bune academii de tineret din lume şi o trupă de scouteri care descoperă talentele la vârsta la care alţi vânători nu le-au luat încă urma. Ajax predă fotbalul de la prima grupă de pitici şi până la echipa mare. Sutele de copii, juniori dar şi fotbaliştii profesionişti învaţă aici o lecţie pe care o vor aplica tot restul carierei. Cine o predă însă?

Frank De Boer a ajuns la 41 de ani. Este principalul lui Ajax din 2010. Dennis Bergkamp are cu un an mai mult şi este secundul fostului său coleg de la naţională. Două legende ale fotbalului olandez conduc cel mai titrat club din Olanda şi o fac sub puterea propriului exemplu.

Dincolo de povestea trecutului glorios, De Boer şi Bergkamp îşi pun ghetele cu crampoane, intră la antrenamente şi le arată puştilor cum se dă o pasă vizionară şi cum se înscrie un gol imparabil.


Pasa De Boer, gol Bergkamp! de soccermr

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. Rares94

    4 februarie 2012, 21:24 at 21:24

    Pffooaa…fantastic !!:D

  2. Fenris

    5 februarie 2012, 03:18 at 03:18

    Mi se pare o imagine geniala. Doi oameni mari ai fotbalului european, seriosi, pusi pe munca. Amandoi au fost sobri pe parcursul carierelor ca jucatori (Bergkamp a fost mereu "Ice-man"), muncitori, talentati, Il vreau pe Bergkamp inapoi la Arsenal. Inca mai sper.

Comenteaza