Don't Miss

Cum să ajungi la Mondiale. Varianta care nu duce nicăieri!

By on 1 septembrie 2014, 11:00

Lupta pentru un loc la Mondiale îndeamnă uneori la gesturi extreme. Pasiunea se poate transforma în meschinărie, iar calificarea încetează să mai devină un obiectiv sportiv. Devine o obligaţie pentru atingerea căreia niciun mijloc nu e este  prea josnic. Roberto Rojas, pe vremuri portarul naţionalei din Chile vine să dea cel mai elocvent exemplu. „Cândva, voi juca la naţională, iar numele meu va intra în istorie”, le spunea juniorul Rojas colegilor săi. Şi aşa a şi fost, chiar dacă portarul nu a intrat în istoria în care şi-ar fi dorit!

rojas

Foto: rankopedia.com

CONTEXTUL

3 septembrie 1989. Preliminariile pentru campionatul mondial din Italia 1990. Meci Brazilia – Chile, ultimul din grupa a 10-a preliminară, zona America de Sud, din care mai făcea parte şi Venezuela. Până la acest duel, clasamentul arăta astfel: locul 1 Brazilia 5 puncte, golaveraj 11-1, locul 2 Chile, 5 puncte,golaveraj 9-2, locul 3 Venezuela, 0 puncte. O victorie a chilienilor pe Maracana ar fi însemnat automat calificarea la mondiale.

EVENIMENTUL

Brazilia conducea cu 1-0. Era minutul 70: o petardă a explodat, iar, în acelaşi timp, portarul lui Chile, Roberto Rojas s-a prăbuşit pe gazon. Oaspeţii au cheamat disperaţi echipa de medici. Meciul a fost întrerupt. Fotbaliştii nervoşi se învârteau în jurul arbitrului. Rojas nu poate continua. E plin de sânge pe faţă. Coechipierii îl cară pe braţe în afara terenului. Chilienii refuză să continue partida. Arbitrul e forţat să încheie disputa înainte de limită. Rezultatul favorabil Braziliei pe tabela de marcaj se va schimba cu siguranţă la judecata comisiilor FIFA. Sau poate că nu!

SURPRIZA

Imagini înregistrate în momentul incidentului au scos la iveală o nepotrivire în firul evenimentelor. Petarda care a explodat pe teren nu l-a atins şi nici nu a ricoşar în portarul chilian. Ba chiar a existat o distanţă de cel puţin 2-3 metri între petardă şi Rojas. Prin urmare, de unde a apărut sângele de pe faţa jucătorului? Ancheta care a urmat a scos la iveală următoarele evenimente, de-a dreptul şocante:

  • Rojas a avut tot timpul partidei o lamă ascunsă într-una dintre mânuşi pe care a folosit-o să îşi prrovoace rănile de pe faţă
  • Daniel Rodriguez, medicul echipei Chile, a ştiut că rănile lui Rojas nu provin de la petardă
  • Orlando Aravena, selecţionerul chilienilor, i-a ordonat medicului ca Rojas să tragă de timp cât mai mult şi să nu plece pe picioarele sale de pe teren
  • Fernando Astengo, căpitanul naţionalei din Chile a ştiut că Rojas s-a rănit singur şi a retras echipa de pe teren (tot la comanda selecţionerului) pentru a forţa câştigarea partidei la masa verde
condoro_display_image

Foto: bleacherreport.com

PEDEAPSA

FIFA nu a putut fi păcălită prea uşor. După o săptămână de analiză a cazului a decis  următoarele:

  • omologarea meciului cu scorul de 2-0 în favoarea Braziliei, care făcea 7 puncte în clasamentul grupei şi se califica astfel la Mondiale
  • suspendarea naţionalei din Chile din competiţiile organizate de FIFA timp de 4 ani, ceea ce însemna că chilienii nu au avut şansa să joace nici pentru calificarea la CM 1994 din SUA
  • Roberto „Condorul” Rojas a fost suspendat pe viaţă din toate competiţiile oficiale
  • medicul Daniel Rodriguez a fost găsit vinovat de trimiterea unui raport medical fals şi suspendat pe viaţă din lumea sportului
  • selecţionerul Orlando Aravena a fost suspendat pe viaţă din toate competiţiile
  • căpitanul Fernando Astengo a fost suspendat 5 ani

Chile a revenit la Mondiale în 1998. A ajuns până în optimi, acolo unde a pierdut cu 4-1 tot în faţa Braziliei. Titulari între buturi era Nelson Tapia. Roberto Rojas, 31 de ani în acel moment, a văzut meciul la televizor.

PREZENTUL

Andreas Herren, directorul de comunicări al FIFA a anunţat în 2001 că pedeapsa lui Roberto Rojas a fost ridicată. La 12 ani de la evenimete, goalkeeperul chilian a revenit în fotbal, de data aceasta ca antrenor cu portarii la Sao Paolo.  El este cel care l-a pregătit pe Rogerio Ceni, portarul emblemă al echipei care are 403 meciuri în 18 sezoane jucate pentru clubul brazilian. În prezent, Rojas este antrenor cu portarii la Sport Club Recife.

„La un moment dat m-am simţit foarte singur. Cei pe care i-am crezut prieteni m-au părăsit. Am simţit că o ţară întreagă a venit împotriva mea, şi nu numai, am simţit întreaga lume întoarsă împotriva mea „ (Roberto Rojas, la cîţiva ani după meciul de pe 3 septembrie 1989, ultimul din cariera sa)

rosimery

Foto: globo.com

PETARDA

Poate vă întrebaţi cine a aruncat totuşi petarda? Vreun suporter beat, cu ochii injectaţi şi corzile vocale distruse pe stadioanele braziliene? Nu. Vinovatul a fost identificat rapid şi arestat. S-a dovedit a fi, de fapt, o vinovată. Rosimery de Mello, avea 24 de ani în acel moment şi lucra ca secretară. Era una dintre cele 132.000 de persoane din tribunele celebrului Maracana la acel meci. Rosimery a fost eliberată din arestul poliţiei după 24 de ore. Două luni mai târziu a pozat goală în Playboy!

VIDEO

Iată fragmente video din meciul Brazilia – Chile din momentul în care Rojas s-a prăbuşit pe teren şi până în momentul în care arbitrul venezuelean Juan Carlos Lostau a pus capăt meciului.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort