Don't Miss

Confuzie franţuzească în Albion. Giroud & Coquelin şi-au recuperat tricourile de la fani ca să joace prelungirile!

By on 31 octombrie 2012, 15:33
Foto: fclub.ro

Francezii sunt mai relaxaţi. Nu înţeleg întotdeauna păienjenişul fin al regulilor din Anglia. În Cupă, la egalitate, meciul se rejoacă, în Cupa Ligii, se dispută prelungiri şi penalty-uri. Cine să ţină minte?!? Giroud şi Coquelin s-au ars ultimii. Au aruncat tricourile în tribune după 4-4 la finalul duelului cu Reading. Meciul intra însă în prelungiri, iar cei doi s-au întors în peluză şi au cerut înapoi bluzele, ca să termine meciul!

A fost o partidă nebună. Reading a condus cu 4-0, Arsenal a egalat la 4 şi a câştigat după prelungiri cu 7-5!
Evenimentul serii s-a petrecut însă la finalul celor 90 de minute.

Convinşi că urmează rejucarea (sau că au câştigat datorită golurilor marcate în deplasare), cei doi francezi au renunţat la tricouri şi le-au oferit fanilor. Au fost întorşi din drum şi obligaţi să le recupereze pentru că meciul continua cu prelungirile. Suporterii, docili, le-au aruncat înapoi iar Giroud s-a scuzat şi a făcut semn că revine cu tricoul după ce se termină meciul!

Imaginile sunt mai jos.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza