La aproape 100 de ani de la fondarea primului club de fotbal din lume, jocul în sine avea nevoie de aer proaspăt. Era 1955, anul în care căpăta contur prima formă a Ligii Campionilor. Povestea celei mai strălucitoare competiţii a prezentului a pornit de la o necesitate pragmatică: fanii aveau nevoie să îşi vadă favoriţii în duel direct cu adversari de top din alte ţări. Până în acel moment singura astfel de oportunitate o reprezentau amicalele, iar acestora le lipsea miza. Proiectul Ligii (CCE până în 1992) nu a fost nici pe departe grandios, ba chiar a avut la bază multe frământări şi o sumă de curiozităţi puţin compatibile cu imaginea fabuloasă din prezent.
DE CE C.C.E.
Războiul trecuse, foametea de după la fel (ziarele englezeşti relatau în amănunt proiectul casei regale din România, care planta legume în grădina de flori a palatului, în semn de solidaritate cu vremurile grele pe care le trăiau oamenii de rând). Fotbalul şi-a reluat statutul de bucurie a maselor, dar lipsea ceva. Meciuri tari între echipe din ţări diferite, război prietenesc, duel între cei mai buni dintre cei mai buni. Simulacrul numit Mitropa Cup (ceva asemănător cu Liga, dar organizat doar în Europa Centrală şi fără echipele mari ale occidentului) nu mulţumea pe nimeni. Dacă susţineţi că sunteţi invincibili, atunci jucaţi cu Real sau AC Milan îi întărâta presa franceză pe campionii mîndri din Albion.
PROIECT, PARTICIPANTE
Organizarea unei competiţii globale nu a venit din partea unui for al fotbalului ci, culmea, din partea jurnaliştilor, mai precis a lui Gabriel Hanot. Cu experienţa Le Tour în portofoliu, ziarul francez L’Equipe (impulsionat de avântul lui Hanot) a demarat proiectul primei Cupe a Campionilor Europeni. Meciuri tur-retur, faze eliminatorii directe, câştigă cine rămâne în picioare. Reguli simple plus una, care azi ar stârni scandaluri uriaşe: participantele urmau să fie decise pe bază de invitaţie şi nu se calificau direct în urma câştigării campionatului din ţara natală.
Pe listă se aflau campioanele sezonului precedent, precum Real Madrid sau Stade Reims dar şi formaţii reprezentative din alte zone ale continentului: Gwardia Warsovia (niciun campionat în palmares), Saarbrucken (acum în Germania, atunci reprezentanta protectoratului Saarland) sau Voros Lobogo (actuala MTK Budapesta, avea în acel moment 17 titluri de campioană a Ungariei în palmares dar şi Cupa Mitropa din 1953).
CUPA CUI?
UEFA Champions League e un brand cunoscut la nivel global. A ajuns însă în curtea UEFA doar după ce L’Equipe nu şi-a putut asuma organizarea unui turneu atât de costisitor şi după ce FIFA a refuzat să preia această atribuţie. Secretarul general FIFA din 1955, Kurt Gassmann: „nu este nevoie de implicarea noastră. Ţine de fiecare club în parte cum doreşte să organizeze competiţiile la care participă!”
După acest refuz, visul unei Cupe a Campionilor părea să moară în stadiul de proiect, însă Gabriel Hanot a decis să se ducă la ski. Nu pentru o coborâre sau un slalom ci tot cu treabă! În martie 1955, UEFA (organizaţie care luase fiinţă cu mai puţin de un an în urmă) îşi ţinea primul congres din istorie la Viena. Hanot nu a fost refuzat direct, dar proiectul unei astfel de competiţii a fost amânat pe termen nedeterminat.
Cluburile invitate au răspuns însă pozitiv. Toate au decis să participe, mai puţin Dinamo Moscova, care a motivat că în Rusia nu se poate juca fotbal pe timp de iarnă, aşa cum prevedea proiectul Cupei Campionilor Europeni. Federaţiile de fotbal au dat şi ele undă verde competiţiei, iar UEFA a decis până la urmă să îşi asume organizarea. Întâlnirea reprezentanţilor L’Equipe cu cei ai cluburilor şi cu oficialii federaţiei continentale de pe 2-3 aprilie 1955 a însemnat constituirea oficială a Cupei Campionilor Europeni (recunoscută de FIFA două luni mai târziu).
TROFEUL
Fiecare competiţie care se respectă pune la bătaie şi un trofeu strălucitor. Cel pe care l-a câştigat Real Madrid în 1956 a fost donat chiar de entuziaştii de la L’Equipe şi a rămas în uz până în 1967, atunci când a fost oferit definitiv galacticilor, care aveau deja în palmares şase ediţii câştigate.
CONCLUZII
Cu un promotor îndărătnic (Hanot) şi cu federaţii puţin receptive în faţa noului proiect, cu un sistem de joc clasic, dar cu meciuri tari între echipele momentului, fără prea mulţi bani şi cu un trofeu donat, Cupa Campionilor Europeni şi-a început timid existenţa. Practic, un ziarist francez încăpţânat le-a băgat cu forţa pe uşă celor de la UEFA ceva care s-a dovedit ulterior cel mai tare proiect din istoria fotbalului.
Astăzi, UEFA Champions League este cel mai râvnit trofeu după titlul mondial, a devenit o adevărată industrie sportivă şi mai presus de orice, o reţetă de succes comercial şi financiar.
