Clişee esenţiale despre portari

S-au născut cu blestemul grasului în buletin. Ei sunt rejectaţii din copilărie, fantomele cu lacrimi în ochi care voiau să joace totuşi în meciul de maidan cu ceilalţi dar s-au regăsit cel mult între cele două pietre unite de stâlpi imaginari.

Acum, pe terenurile cu sistem de încălzire şi tribune acoperite, acum, în faţa a zeci de camere de luat vederi care surprind emoţiile înainte să se întâmple şi mingile trecute de linia porţii cu fracţiuni de centimetru, acum ne-am aştepta ca un coşmar de demult să fie uitat în amintirea apoasă şi pasibilă de romantizare.

Dar nu!

Portarii sunt un fel de paria ai jocului de fotbal. Rolul lor contrastează cu eşenţa care pune universul în mişcare. Câte zece jucători din fiecare echipă se străduiesc să înscrie golurile care, conform celebrelor Laws of the Game, sunt singurele care aduc puncte, care fac diferenţa în clasament, care câştigă cupe sau campionate. Ei sunt singurii care se opun. Sunt anacronicii fotbalului. Sunt un fel de Gică Contra!

Eroarea este relativă pentru un atacant în raport cu portarul. Poate rata (şi chiar o face) zeci de ocazii înainte să înscrie un gol pentru care este aplaudat la scenă deschisă. Puţini atacanţi din întreaga istorie a fotbalului au o medie de un gol pe meci. O duzină poate dintr-un milion de uriaşi pe care fanii de peste tot din lume îi agaţă în formă de poster pe perete sau chiar le închină biserici. Portarul poate să rateze zeci de intervenţii decisive? Probabil că n-ar mai ieşi viu de pe multe dintre stadioanele universului fotbal.

Ciumaţii ăştia care poartă mânuşi şi stau departe atunci când toţi ceilalţi se duc să rupă plasa porţii adverse sunt însă cel mai necesar rău al jocului. Şi tot printr-un fel de comparaţie le aflăm adevărata valoare pe care, altfel, o ignorăm la prima vedere.

Deschideţi un YouTube şi căutaţi bucurii de după gol. Vedeţi extazul marcatorului, goana către tribuna care tremură sub izbucnirea fanilor, vedeţi mesajele, vedeţi coechipierii care fac grămada-cere-vârf deasupra celui care a înscris, auziţi crainicul care urlă de fericire prenumele pentru ca suporterii încişi la maximum să completeze cu prenumele? Toate există şi pentru că portarul a fost învins iar asta spune ceva despre misiunea lui.

Nicio bucurie nu ar exista la o astfel de intensitate dacă misiunea sau drumul care trebuie parcurs până la îndeplinirea ei ar fi unul facil. Intensitatea fericirii se măsoară prin opoziţia pe care o aşteptăm şi (culmea) o descoperim între mânuşile portarului.

O statistică simplă a intervenţiilor decisive ale portarilor, acele parade care împiedică goluri ca şi făcute i-ar umili pe atacanţi. Probabil că am avea sute, poate chiar mii de goalkeeperi care şi-ar încheia cariera cu mii de intervenţii decisive. Câţi atacanţi cu 1.000 de goluri marcate avem în istoria fotbalului?!?

Poate cea mai frumasă frază scrisă despre rolul portarilor am citit-o în articolul lui Pavan Mano. Nu ştiu dacă îi aparţine dar este atât de inspirată încât merită menţionată aici:

Şi de-asta se face că portarul este singurul jucător fără de care nu se poate pe teren. Pentru că atacantul care înscrie un gol nu-l învinge doar pe tipul dintre buturi. Pentru o secundă l-a învins pe gardianul suprem al jocului de fotbal. (Pavan Mano)

Petr-Cech_R_2480417b

0 comments

Trackbacks

  1. […] Portarii sunt un fel de paria ai jocului de fotbal. Rolul lor contrastează cu eşenţa care pune universul în mişcare. Câte zece jucători din fiecare echipă se străduiesc să înscrie golurile care, conform celebrelor Laws of the Game, sunt singurele care aduc puncte, care fac diferenţa în clasament, care câştigă cupe sau campionate. Ei sunt singurii care se opun. Sunt anacronicii fotbalului. Sunt un fel de Gică Contra! (Clişee esenţiale despre portari) […]