Don't Miss

Cine e Marko Marin şi ce vrea Chelsea de la viaţa lui

By on 29 aprilie 2012, 19:15

Foto: sport360.com

Starurile din Bundesliga au viaţă scurtă în propriul campionat, iar cei cinci ani petrecuţi de Marko Marin, mai întâi la Gladbach şi apoi la Werder par o eternitate. Fotbalistul a fost în cărţi pentru Spania şi Anglia de ceva vreme, iar predicţiile s-au împlinit. Din vară va juca la Chelsea. Pare prima mutare serioasă a celor din Londra pe drumul de întinerire a lotului, chiar dacă echipa nu are încă un antrenor principal pe termen lung şi cu acte în regulă.

Chiar dacă nu asta ar părea la prima vedere, Marin a fost adus să întărească defensiva şi nu ofensiva albaştrilor. Ivanovici, Bosingwa, David Luiz, Ashley Cole şi John Terry sunt piesele de bază în apărare. Lângă ei mai stau un Cahill, încă neintegrat complet după transferul de la Bolton, dar şi veteranul Paulo Ferreira. Era nevoie de sânge proaspăt, mai ales că media de vârstă tinde spre 30 de ani.

Este însă Marko Marin soluţia optimă pentru Chelsea?

Vom afla răspunsul abia după ce îl vom vedea la lucru, însă până atunci putem specula pe marginea acestui transfer.

  • a costat 8 milioane de euro, adică foarte puţin în raport cu ceea ce plăteşte Chelsea de obicei pe jucători. Kevin de Bruyne, de exemplu, a fost cumpărat pe aceeaşi sumă şi apoi împrumutat înapoi la fosta sa echipă, Genk
  • nu este un jucător cu veleităţi ofensive pe la cornere sau faze fixe şi s-ar înscrie din acest punct de vedere în stilul de joc al lui Chelsea. Marin are 8 goluri în 83 de meciuri în Bundesliga pentru Werder. Spre comparaţie, Ivanovici a înscris de 3 ori în  cele 26 de partide din actualul sezon, Cole a jucat 31 de etape şi nu a înscris deloc
  • Marin este un foarte bun pasator decisiv. Are minimum 10 assist-uri pe sezon, cu un maximum de 18 în 2009/2010
  • în actualul sezon a schimbat postul şi a evoluat exclusiv ca mijlocaş central ofensiv, dar fără prea mare succes. La Chelsea va juca cel mai probabil în flancul stâng, dar încă nu e clar dacă i se va oferi întreaga bandă sau va fi folosit doar defensiv

Comenteaza cu Facebook!

4 Comments

  1. Andrei

    2 mai 2012, 13:26 at 13:26

    Esti nebun , Marin e aripa sa ujucator in spatele virfului cum poti spune ca a fost adus sa intareasca defensiva

  2. gery76

    3 mai 2012, 04:40 at 04:40

    -Ca mare suporter al Germaniei,cand l-am vazut prima oara pe Marin cu mingea,pastrand proportiile ,parca l-am avut in fata ochilor pe Thomas Haessler,tehnica briliant, viziune ,chiar implicare in joc.
    -Marea problema,desi fizicul este oarecum asemanator ,ambii extrem de scunzi,”Icke” Haessler ,avea in ciuda fizicului plapand ,o stabilitate pe picioare incredibila si in plus o tehnica de executie a loviturilor libere din preajma careului de 16 m ,pe care nu stiu daca au avut-o 3-4 mijlocasi de clasa in ultimii 20 de ani,pe cand Marko ,chiar daca din punct de vedere al tehnicii este ireprosabil ,este din punctul meu de vedere totusi extrem de firav.

  3. edu alves

    17 iunie 2012, 21:17 at 21:17

    sincer nu cred ca marko marin a fost adus pentru aportul defensiv….mie ( ca fan al lui Chelsea ) mi se pare un transfer bun INSA nu cred ca o sa se impuna in dauna lui Mata ( desi el a jucat mai mult mijlocas central ) sau, mai nou, in dauna lui Eden Hazard…de altfel, nici veteranul Florent Malouda nu trebuie scos din calcul….cred ca aducerea lui Marin a avut darul de a ocupa locul ramas liber dupa plecarea iminenta a ivorianului Salomon Kalou.

  4. Petrescu Razvan

    29 aprilie 2015, 01:56 at 01:56

    Marko nu este pentru Chelsea ci pentru export, iar in banda stanga ar fi o nebunie pentru el 🙂 marfa de export

Comenteaza