Don't Miss

Cine are grijă de anonimi

By on 17 septembrie 2012, 16:20
Foto: goal.com

Our Game este o reţea de socializare mai puţin obişnuită. Încă din header aflăm că îmbunătăţirea calităţii fotbalului amator şi semiamator este primul scop al celor care au înfiinţat chiar şi un sindicat al jucătorilor din ligile inferioare. Cum salariile şi primele de joc sunt mici spre inexistente, ne-am aştepta ca Our Game să militeze şi pentru securitatea financiară. O face dar sub forma asigurărilor de sănătate care să-i ajute pe amatori atunci când ajung în situaţii dificile.

Pentru o taxă de 30 de lire pe săptămână, jucătorii din Sunday League pot beneficia acum de servicii medicale complete. Un picior rupt era coşmarul oricui, mai ales că pasiunea şi îndârjirea sunt la cote ridicate indiferent de miza pusă în joc. Spre deosebire de profesionişti, acolo unde cluburile potente financiar rezolvă orice problemă, la amatori fiecare este pe cont propriu.

Aşadar, pentru 30 de lire sterline pe săptămână, cei din Sunday League beneficiază de:

  • 150 lire pentru fiecare noapte de spitalizare
  • 300 lire în cazul unei fracturi la deget
  • 750 lire pentru un braţ rupt
  • 1.500 lire pentru fractură la tibie sau femur
  • 1.500 lire pentru tratament stomatologic
  • 2.000 lire pentru fizioterapie şi recuperare
  • 1.000 lire pentru radiografii şi investigaţii medicale non-invazive

În plus, Our Game plăteşte şi o sumă de bani în cazul accidentărilor de durată sub formă de “loss of time”. Fotbaliştii retraşi din activitate în urma incidentelor petrecute pe teren au acces la un fond de stabilizare personală de aproximativ 5.000 de lire.

Reţeaua a fost fondată de Francis Duku, la rândul său fotbalist amator extrem de cunoscut în jurul Londrei.

* mai multe detalii pe site-ul oficial Our Game

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza