Don't Miss

Chris Brass. Eroul anonim din Burnley

By on 13 mai 2013, 10:41
Foto: ycst.org.uk

Foto: ycst.org.uk

S-a născut într-un orăşel de mineri dar s-a simţit ca acasă într-unul de comercianţi. Şi asta pentru că fotbalul l-a dus din Easington în Burnley, acolo unde locuieşte şi acum.

Chris nu e vreo vedetă. Nu are în palmares echipe cu nume prea mare sau performanţe care să merite rememorate. A fost doar un puşti pitic care a încercat să răzbată în lumea asta mare fără să fi ajuns la nivelul numelor consacrate. S-a mulţumit cu o carieră pe la Burnley, York City, Southport, Bury sau Hyde United, acolo unde s-a şi retras, prin 2009.

A lăsat totuşi în urmă o întâmplare de care până şi el mai râde când şi-o aminteşte. Era 17 ianuarie 2006, juca la Bury în liga a patra. A încercat să respingă o minge din careu dar a reuşit doar să şi-o degajeze fix în nas. Întâmplarea ar fi fost suficient de hazlie şi aşa doar că umilinţa lui Brass a fost mult mai mare. Balonul a ricoşat din faţa jucătorului şi a ajuns fix în plasa porţii. Autogol!

Dincolo de întâmplarea cu pricina, Chris Brass a fost un jucător inteligent. A fost desemnat căpitan de echipă pe la mai toate cluburile pe la care a jucat iar la final de carieră s-a ocupat un pic şi de studii. A absolvit filosofia la universitatea din Salford. A decis totuşi să rămână în fotbal şi l-a urmat ca secund pe Alan Knill pe la Torquay şi Scunthorpe.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza