ronaldo_messi
Cele mai valoroase 20 de echipe din lume
11 noiembrie 2012, 12:21 Fotbal Extern
Foto: pedigree77.wordpress.com

În fotbal, totul se compară. Jucătorii între ei, titlurile câştigate, posesia şi numărul de pase, bugetele sau stadioanele. Culmea e că nicio ierarhie nu pare mai volatilă decât cea stabilită în sportul rege. Cine şi-ar fi închipuit cu doar 6-7 ani în urmă că Barcelona va domina copios fenomenul? Cine ar fi presupus că ruşii vor plăti cel mai mare salariu din fotbalul mondial? Şi întrebările merg mai departe. Pe aceeaşi linie, iată, mai jos, un clasament al celor mai valoroase loturi din acest moment.

Ierarhia a fost întocmită pe baza cifrelor de pe transfermarkt.de, cel mai important website de profil. Chiar dacă uneori exagerează şi ei (în plus sau în minus) statisticienii nemţi ies cam pe-acolo atunci când se face media!

[tab: Locul 20]

Benfica Lisabona

26 de jucători

150 milioane de euro

Chiar dacă vând pe bandă rulantă şi la preţuri exorbitante, cei de la Benfica rămân competitivi an de an şi produc în continuare fotbalişti de perspectivă, foarte bine cotaţi pe piaţa vestică.

[tab: Locul 19]

FC Porto

26 de jucători

155 milioane de euro

Hulk a adus un adevărat tezaur în visteria alb-albaştrilor dar campioana Portugaliei nu plânge după brazilian. Jackson Martinez este noua vedetă din atac!

[tab: Locul 18]

Valencia

23 jucători

160 milioane de euro

Liliecii se ţin bine într-un campionat dominat copios de Real şi Barca. Prima grijă a Valenciei pare să fie însă ascensiunea muritorilor de rând, Atletico Madrid, respectiv Malaga!

[tab: Locul 17]

Napoli

26 de jucători

165 milioane de euro

Dincolo de scandalurile cu meciuri trucate sau bani dosiţi, tipic italieneşti, dealtfel, cei de la Napoli au reuşit o mică minune în sudul Italiei. Squadra actuală este cea mai bună de la dream-team-ul în care numărul 1 era Diego Armando Maradona.

[tab: Locul 16]

Atletico Madrid

26 de jucători

180 milioane de euro

Cu Radamel Falcao în atac, Atletico pare prima echipă după multă vreme care pune în pericol, fie şi pentru o vreme, duelul la titlu dintre aceleaşi eterne Real şi Barca.

[tab: Locul 15]

Borussia Dortmund

28 de jucători

185 milioane de euro

Klopp a fabricat o echipă de succes şi asta mai ales pentru că Borussia a rezistat în top chiar dacă a vândut fără probleme cam toate vedetele ultimelor câteva sezoane. Chiar şi aşa, lotul nemţilor rămâne în top şi propune nume proaspete, extrem de apetisante pentru noul mercato!

[tab: Locul 14]

Inter Milano

33 de jucători

195 milioane

A fost o echipă cu adevărat mare sub Mancini şi Mourinho. Ultima mare echipă înainte de ascensiunea Barcelonei. Acum, Interul îşi caută identitatea. Rămâne în top, dar cade încet încet, de vreo 2 sezoane.

[tab: Locul 13]

Zenit Sankt Petersburg

25 jucători

195 milioane de euro

Ruşii au luat fotbalul cât se poate de în serios iar Zenit poate proba asta cu un titlu european. O poate face şi cu ultima achiziţie, Hulk, pe care a plătit cât vesticii nu s-ar fi încumetat niciodată.

[tab: Locul 12]

AC Milan

32 de jucători

205 milioane de euro

Diavolii şi-au vândut vedetele Ibra şi Thiago ca să mai plătească din datorii. Nici condamnarea la închisoare a patronului Berlusconi nu le-a fost de vreun ajutor. După ce anul trecut i-a ţinut în şah pe cei de la Juventus până la finalul campionatului, anul acesta, AC Milan experimentează senzaţii noi, mai mijlocul clasamentului.

[tab: Locul 11]

Liverpool

26 de jucători

210 milioane de euro

L-au dat pe King Kenny pentru proaspătul Brendan Rodgers. Deocamdată mutarea nu a produs o schimbare la faţă în jocul cormoranilor. Fosta câştigătoare de Champions League doarme în amorţire iar patronii americani scot defibrilatoarele de prin dulapuri!

[tab: locul 10]

Tottenham

24 de jucători

225 milioane de euro

Şi londonezii şi-au debarcat antrenorul care i-a transformat din anonimi în pretendenţi la titlu. Cu Villas-Boas în locul lui Redknapp, Tottenham rulează aproximativ în acelaşi ritm.

[tab: Locul 9]

Arsenal

28 de jucători

250 milioane de euro

Arsene Wenger a lăsat modestia deoparte şi a cumpărat fotbalişti gata făcuţi. A fost primul sezon în care i-a preferat puştilor de 17 ani fără trecut dar cu tot viitorul înainte. Rezultatul nu e neapărat convingător, dar tunarii sunt recunoscuţi pentru finalurile bune de campionat.

[tab: Locul 8]

Juventus

27 de jucători

270 milioane de euro

Cheia renaşterii lui Juve a fost stadionul. Alb-negrii sunt singurii proprietari au propriei arene din întreaga Serie A, iar stabilitatea financiară pe care şi-au asigurat-o astfel, plus o politică sănătoasă de achiziţii, plus un manager klopp-ian (Conte) au readus Bătrâna Doamnă în prim planul fotbalului mondial.

[tab: Locul 7]

PSG

27 de jucători

270 milioane de euro

O echipă plină de mercenari. Dar mai e asta de condamnat în fotbalul actual? PSG-ul nu a crescut, PSG-ul a explodat pe banii şeicilor. Vom vedea cum arată viitorul pe termen lung al unui astfel de club.

[tab: Locul 6]

Chelsea

23 de jucători

340 milioane de euro

Iată un posibil viitor al lui PSG! Chelsea a explodat şi ea odată cu Abramovici şi Mourinho. A continuat să ţină steagul sus, s-a supărat că propria academie de tineret nu produce cine ştie ce, a cumpărat, a vândut, a schimbat antrenori, a supravieţuit la vârf iar acum are Liga în palmares.

[tab: Locul 5]

Bayern Munchen

27 de jucători

375 milioane de euro

Gigantul din Bundesliga pare să se fi trezit la viaţă. Are mai mulţi bani decât oricare altă contracandidată la titlu dar nu întotdeauna îi investeşte cu acelaşi succes. Noul sezon pare însă la dispoziţia băieţilor lui Heynckes.

[tab: Locul 4]

Manchester United

28 de jucători

390 milioane de euro

Sir Alex lasă moştenire o echipă cât o eternitate. United a fost, pe rând, cheltuitor celebru, scouter de talente pe bani puţini dar şi producător de tineri talentaţi la propria academie de tineret. Asta în paralel cu titlurile şi cupele care au curs ca pe bandă rulantă în ultimul sfert de secol.

[tab: Locul 3]

Manchester City

25 de jucători

440 milioane de euro

Oricâte vedete ar cumpăra cei de la City, e nevoie de cel puţin un alt sfert de secol ca să ajungă la nivelul rivalei din oraş. Deocamdată, ceea ce fac şeicii e suficient cât să propulseze clubul pe a treia treaptă în topul celor mai valoroase loturi.

[tab: Locul 2]

Real Madrid

24 de jucători

540 milioane de euro

Galacticii au fost şi au rămas la fel. Adică strălucitori. Lor le vine bine politica banilor aruncaţi pe fereastră pentru că asta au făcut dintotdeauna. Realul este echipa sclipici a Spaniei, este câştigătoarea cu stil, este vedeta ziarelor şi preferata castilienilor.

[tab: Locul 1]

Barcelona

25 de jucători

575 milioane de euro

Actuala generaţie a catalanilor va fi greu de egalat vreodată. Şi ca valoare individuală a jucătorilor şi ca forţă de grup şi ca număr de titluri câştigate. Messi şi ai lui au inventat un fotbal nou şi îşi merită premiul cel mare: locul întâi în topul celor mai valoroşi dintre cei mai valoroşi.

Comenteaza cu Facebook!

*