Don't Miss

Cele mai întâlnite scoruri în Premier League (Concurs pe Istoria Fotbalului)

By on 6 iulie 2012, 11:48

Dinamica scorurilor din cel mai la modă campionat al momentului este de departe şi cea mai surprinzătoare. Acolo unde se marchează cel mai mult dintre toate întrecerile cu firmă ale Europei, cel mai întâlnit rezultat este banalul 1-0. Statistica a fost efectuată pe rezultatele înregistrate între sezoanele 2005-06 şi 2009-10. În grafic, scorurile cu o probabilitate de peste 10% au fost colorate în galben, cele cu o rată de apariţie de 5-10% în verde iar cele care apar între 2,5-5% în albastru.

Variaţia apariţiei printre scorurile posibile este foarte mare dar unele au o şansă mai mare să apară decât celelalte [n.r: culmea, într-un campionat cu o medie de peste 2,5 goluri/meci, cele mai întâlnite rezultate sunt 1-0 şi 1-1].

Tabelul de mai sus ne indică tendinţele. Pe de o parte sunt rezultatele cu şanse mari de apariţie (1-0, 1-1, 2-1, 2-0, 0-0), care acoperă procentual jumătate din meciurile disputate. O particularitate a acestor rezultate este că printre ele nu apare niciunul care o dă câştigătoare pe echipa oaspete în timp ce gazdele nu marchează mai mult de 2 goluri. Pe de altă parte sunt rezultatele încă raţionale (1-2, 3-1, 3-0, 2-2) dar cu un total de 20% şansă de apariţie, în timp ce restul de 30 de procente vin din partidele cu scoruri, să le spunem, exotice.

Exemplul etapei standard este următorul:

Birmingham 2-2 West Ham
Blackburn 2-1 Wigan
Blackpool 2-2 Everton
Bolton 4-2 Tottenham
Fulham 1-1 Aston Villa
Man Utd 2-1 Wolverhampton
Sunderland 2-0 Stoke

Toate rezultatele se încadrează în statistică, mai puţin victoria lui Bolton. Un scor de 4-2 pentru gazde are doar 0,74% şanse de apariţie într-o partidă de Premier League.

Articolul de faţă este traducerea în sumar a studiului realizat de Chris Anderson (originalul AICI). Îl puteţi regăsi şi AICI, pe pagina concursului pe care Istoria Fotbalului l-a lansat după finalul europenelor şi în care vă aştept să vă înscrieţi în număr cât mai mare pe PAGINA OFICIALĂ!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza