Don't Miss

Cel mai talentat fotbalist din toate timpurile. Povestea lui Robin Friday

By on 4 noiembrie 2012, 14:32
friday

Foto: getreading.co.uk

A jucat fotbal doar trei ani însă fanii lui Reading şi Cardiff îi păstrează intactă amintirea. A avut aceeaşi problemă ca şi mult mai cunoscutul Norman Whiteside. Din păcate nu a ajuns nici măcar în postura fostei senzaţii de la United care acum face turul suporterilor pe Old Trafford. A supravieţuit suficient cât să-i fie dedicat un cântec şi apoi a dispărut. Definitiv.

Robin s-a născut în Acton, în vestul Londrei. S-a simţit atras de fotbal şi chiar a impresionat pe la trialurile care aveau loc în capitală dar, cumva, a reuşit să-i enerveze suficient de mult pe organizatori încât nu a fost niciodată păstrat la academiile de tineret ale cluburilor respective.

L-a observat un oarecare Chris Hurley şi l-a adus la Reading, în liga a patra. Robin avea deja 22 de ani dar s-a impus pe loc în primul 11 al actualei prim divizionare. A promovat-o aproape de unul singur.

Un an mai târziu a fost vândut la Cardiff, în liga a doua. Chiar dacă era vedeta echipei iar fanii s-au supărat, conducătorii lui Reading au respirat uşuraţi. Robin ascundea un secret care începea să iasă la lumină.

Nici măcar drumul spre Cardiff nu a fost unul fără peripeţii. Preşedintele clubului nu l-a luat pe jucător de la gară, aşa cum s-ar fi aşteptat ci din arestul poliţiei. Robin călătorise fără bilet şi nu se purtase tocmai cu mânuşi atunci când a venit controlorul.

Cariera lui Friday s-a încheiat în mai puţin de un sezon. Începuse bine, marca goluri şi totul părea în ordine. În schimb n-a mai ascuns de nimeni problemele grave cu băutura, tutunul, femeile şi drogurile. Agresivitatea de pe teren şi distrugerea fizică l-au determinat pe fotbalist să pună punct la doar 25 de ani, după trei sezoane în care managerii de la United, Chelsea sau Liverpool l-ar fi transformat fără să clipească dacă omul nostru ar fi lăsat-o mai moale cu activităţile extrasportive.

S-a întors la Londra şi s-a apucat de asfaltat şi decorat. Preşedintele lui Reading i-a bătut cel puţin o dată la uşă. Avea în mână o petiţie semnată de 3.000 de suporteri. A încercat să-l convingă să se întoarcă. Fără succes.

[ddet VIDEO DESPRE ROBIN FRIDAY]

[/DDET]

Fanii i-au iertat orice abuz. Când Robin Friday avea mingea la picior, până şi ploaia se oprea deasupra stadionului. Jurnaliştii vremii l-au văzut ca pe unul dintre cei mai puternici (fizic şi mental) fotbalişti de până atunci. Ca să ne facem o idee despre cât de iubit a fost Friday este suficient să cităm următoarele informaţii din presa britanică: „La peste 25 de ani de la ultimul său meci profesionist, Robin Friday a ieşit pe primul loc în topul All Time Cult Hero atât la Reading cât şi la Cardiff. […] Fanii lui Reading l-au votat cel mai bun jucător din istoria clubului în trei sondaje organizate de-a lungul a zece ani.”

Spuneam că Friday are şi o melodie care îi cântă performanţele. O cântă Super Furry Animals şi are un titlu care descrie perfect atât cariera cât şi viaţa fostului fotbalist: The Man Don’t Give a Fuck. 

Basistul de la Oasis, Paul McGuigan, alături de Paolo Hewitt, i-a dedicat lui Friday şi o biografie, The Greatest Footballer You Never Saw: The Robin Friday Story (pe care o puteţi cumpăra de aici) iar industria cinematografică se pregăteşte să lanseze versiunea ecranizată.

O desfăşurare de forţe imensă pentru un fotbalist extrem de controversat. Se spune chiar că şi-a făcut nevoile în geanta cu schimburi a unui adversar după ce fusese eliminat.

O desfăşurare de forţe pe care fostul fotbalist nu a mai apucat să o vadă. Robin Friday e mort demult. A fost găsit fără suflare în apartamentul său din Acton. Cauza oficială a morţii a fost atac de cord. Mulţi spun însă că o supradoză de heroină i-ar fi fost fatală. Robin Friday avea doar 38 de ani.

Daca ti-a placut articolul sustine Istoria Fotbalului pe Patreon!

Comenteaza cu Facebook!