sivori3
Cel mai scump transfer – 1957 – Enrique Omar Sivori
24 august 2010, 14:20 Transferuri Record


sivori3

Foto: mightyleeds.co.uk

În 1932 River Plate îl cumpăra pe cel mai scump jucător al momentului, Bernabe Ferreyra. Milionarii au dat atunci 52 de mii de lire sterline pe atacantul care a păstrat titlul de cel mai scump transfer timp de 20 de ani. În 1957, River a fost din nou implicată într-o tranzacţie record. De data aceasta l-a vândut pe Sivori pe o sumă care a l-a transformat instantaneu în cel mai scump jucător din lume în acel moment. Banii nu aduc însă şi fericirea. Plecarea lui Sivori s-a dovedit de rău augur pentru River pe termen lung.

sivori

Foto: filial-jsaviola.com.ar

Enrique Omar Sivori a debutat la River la doar 19 ani, chiar dacă atacul echipei era asigurat de veteranii Labruna şi Lostrau. Tinereul Sivori nu s-a lăsat impresionat şi a devenit rapid titular. Fanii l-au poreclit El Cabezón (Căpăţînosul) iar oficialii clubului erau încântaţi de eficacitatea sa. În două sezoane Sivori a strâns 63 de meciuri şi 29 de goluri. Între timp jucase deja 19 meciuri pentru naţionala Argentinei, pentru care avea în cont şi 9 reuşite. Sivori avea 21 de ani, iar la orizont a apărut Juventus.

Sivori_1

Foto: en.wikipedia.org

Italienii s-au pus până şi cu guvernul Argentinei pentru transferul lui Sivori. Cu River rezolvase repede. 10 milioane de pesos (93.000 de lire sterline sau echivalentul în banii de azi a 2,1 milioane de euro) au fost suficienţi ca Sivori să treacă liniştit oceanul. Cu guvernul statului sud american a fost mai dificil. Oficialii de la Buenos Aires s-au supărat şi i-au retras lui Sivori dreptul de a juca pentru naţionala Pumelor. Pe jucător nu l-a deranjat prea mult. Şi-a găsit nişte rude prin Peninsulă, iar naturalizarea a fost următorul pas firesc. Exact la fel se întâmplase şi în cazul precedentului transfer record, Juan Schiaffino, care a evoluat iniţial pentru Uruguay şi apoi pentru Italia.

sivori2

Foto: rankopedia.com

Sivori s-a adaptat perfect la Juve. A jucat 215 meciuri şi a marcat 134 de goluri. A câştigat 3 scudetto şi două cupe cu torinezii, a fost golgeterul campionatului în 1960 şi 4 ani căpitan de echipă (1961-1965). Este al 4-lea marcator din istoria clubului şi a înscris singurul gol al meciului Real-Juve 0-1, o partidă care a adus prima victorie a unei echipe din Italia pe Santiago Bernabeu. A fost declarat Jucătorul Anului în Europa în 1961.

Pe final de carieră a plecat la Napoli, acolo unde a mai prins 4 sezoane, 63 de meciuri şi 12 goluri. Ultimul joc al său a fost chiar împotriva lui Juventus, dar asta nu i-a înmuiat prea mult inima. Sivori a fost eliminat după ce l-a faultat dur pe Erminio Favali.

Omar Sivori

Foto: atulnote.com

Ca şi Bernabe Ferreyra, Sivori a avut sânge de artist. Şi-a jucat propriul rol în două filme italieneşti: Idoli controluce – (1965) şi Presidente del Borgorosso Football Club, II – (1970).

S-a retras din activitate în 1969 şi a revenit în Argentina. A fost selecţioner doi ani, asta după ce şi-a început cariera de manager la Rosario Central. A murit în 2005, la 69 de ani, din cauza cancerului la pancreas.

Sivori le-a adus bani buni celor de la River prin transferul său record din 1957, dar gruparea din Buenos Aires a fost parcă blestemată după plecarea lui El Cabezón. River Plate nu a mai luat un titlu în Argentina timp de 18 ani. Pe de altă parte River nu a risipit banii încasaţi pe Sivori. Cu 10 milioane de pesos au ridicat a patra tribună a celebrului stadion El Monumental, construit din 1938 sub forma unei potcoave, dar nefinalizat până când banii lui Juve nu au poposit în visteria Milionarilor!

Comenteaza cu Facebook!

*