Don't Miss

Cel mai prost, dar rămâne

By on 13 iulie 2010, 12:54


Foto: (AP Photo/Francesco Pecoraro)

Cel mai prost mondial pentru Anglia. O informaţie care circulă de o zi pe toate mediile de informare. Anglia a încheiat a 13-a turneul final din 2010, cu două poziţii mai jos decât precedentul record negativ, locul 11 la mondialul din 1958.  Cu toate acestea Capello tocmai a fost reconfirmat selecţioner pentru următorii doi ani.Nu numai că rămâne, dar mai şi pleacă în vacanţă. Este aproape sigur că italianul nu va fi prezent în Franţa să supervizeze naţionala U19 la europenele care încep duminică. Tradiţia aşa îi cerea însă Capello are alte planuri. În plus, selecţionerul este aşteptat la Londra pentru şedinţe la nivel de federaţie în care să se decidă viitorul naţionalei. Performanţele proaste nici măcar nu vor fi luate în discuţie, mai ales că selecţionerul rămâne în funcţie şi trebuie să se ocupe mai mult de viitor decât de trecut.

Capello şi-a găsit şi apărători la nivel înalt după cea mai proasă prestaţie a englezilor la un turneu final. Preşedintele FIFA, Sepp Blatter acuză vedetele că au pus pe prim plan evoluţia la echipele de club şi au luat naţionala la preţ de matineu.

ANGLIA LA MONDIALE

  • 1950 locul 8
  • 1954 locul 6
  • 1958 locul 11
  • 1962 locul 8
  • 1966 campioană mondială
  • 1970locul 8
  • 1982 locul 6
  • 1986 locul 8
  • 1990 locul 4
  • 1998 locul 9
  • 2002 locul 6
  • 2006 locul 6
  • 2010 locul 13

Toate bune şi frumoase însă rămâne totuşi întrebarea: de ce nu pleacă Fabio Capello? Iar dacă nu pleacă el de ruşine de ce nu este dat afară?

Răspunsul îl oferă Sir Dave Richards, preşedintele FA Premier League (un fel de LPF al lor): dacă ar fi concediat, italianul ar încasa o compensaţie de 10 milioane de lire sterline. Este un răspuns bun pentru a doua întrebare. Prima rămâne în picioare.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza