Don't Miss

Ce mănâncă un fotbalist profesionist

By on 23 februarie 2012, 12:34

Foto: spainismyhappyplace.com

Admirăm tehnica şi jocul frumos, preţuim golurile spectaculoase sau fundaşii de care nu trece nimic dar nu întotdeauna ne amintim că şi fotbaliştii sunt oameni ca oricare alţii. Nevoile de bază ale unui jucător respectă piramida lui Maslow: fotbalist profesionist, strungar, politician sau şofer de cursă lungă, orice om trebuie să respire, să doarmă, să-şi îndeplinească rolul sexual, să bea apă şi să mănânce. Fiecare în felul lui, bineînţeles. Mâncarea, pentru că despre ea discutăm acum, are un rol extrem de important în viaţa unui sportiv.

Rugbiştii de 17 ani au un program draconic de antrenament dar şi unul la fel de strict în ceea ce priveşte dieta. Nu mai puţin de nouă mese diferite compuse din aproximativ 20 de alimente de bază în combinaţii precise reprezintă planul pe care puştii trebuie să-l respecte cu stricteţe dacă vor să îşi dezvolte armonios masa musculară şi să rămână fizic sănătoşi în toată această perioadă (un plan de dietă AICI). Vremurile cu câte 2 kilograme de fripturi în sânge au apus demult, cel puţin în cazul ţărilor dezvoltate intelectual în ceea ce priveşte sportul.

Şi fotbaliştii au propria dietă, personalizată atât după specificul jocului în sine cât şi după construcţia şi metabolismul fiecărui individ în parte. Mai jos, Diego Forlan de la Inter ne povesteşte ce mănâncă în fiecare zi!

[tab: Micul dejun]

Foto: art-by-pla.com

Ora 8 dimineaţa îl găseşte de fiecare dată treaz pe atacantul uruguayan. O farfurie cu ananas este prima pe lista alimentelor pentru Forlan. Zahărul natural nu doar fericeşte papilele gustative ci şi alungă somnul. Urmează câteva felii de pâine prăjită cu unt şi iaurt. Omleta cu brânză poate fi binevenită însă nu este recomandată zilnic. În schimb un pahar de suc de portocale poate încheia cu succes prima masă a zilei.

[tab: Prânzul]

Foto: steamykitchen.com

Ora 1 după amiază vine exact după prima şedinţă de antrenament a zilei. Forlan înlocuieşte caloriile arse printre jaloane cu altele noi din paste, orez, pui sau oricare combinaţie dintre ele. Uruguayanul evită prăjelile, aşa că pastele sunt doar fierte, cu brânză în loc de sos, iar puiul are cam aceeaşi soartă: fript sau fiert, niciodată prăjit în ulei.

[tab: Gustare]
fruit-shake

Foto: wizardrecipes.com

După alte trei ore vine din nou momentul pentru o masă improvizată. Cereale, un sandwich şi multe fructe suplimentează dieta lui Forlan. Ca să alunge monotonia alimentară, atacantul lui Inter preferă să consume fructele proaspete dar de fiecare dată altfel, iar masa de după prânz merge mai bine cu câteva portocale şi banane transformate în shake!

[tab: Cina]

Foto: mealmotivation.com

Forlan este un tip maleabil. În perioada Manchester mânca englezeşte, adică servea cina pe la 6 seara. La Madrid se hrănea în regim spaniol, iar cina venea în jur de ora 11. La Inter îşi prepară ultima masă a serii în jur de ora 9. Peşte cu salată, legume la abur, în special broccoli şi iarăşi câteva fructe înainte de somn!

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort