Don't Miss

Cangurii cehi

By on 12 iunie 2011, 13:45
Sigla Dinamo

Foto: clopotel.ro

O poreclă devine renume. Renumele, blazon. E drumul pe care l-au urmat cei doi câini roşii de pe sigla lui Dinamo. Iniţial, „câinii” erau cei doi fraţi Nunweiller, roşii la chip şi răi pe teren. Câinii au urcat de pe teren în tribună, alintul, cu sau fără răutate, a ajuns să fie generalizat la toţi cei care au îmbrăcat tricoul lui Dinamo şi apoi, stilizat, şi-a făcut loc pe emblema echipei. Ce cauză însă un cangur pe sigla unui club din Cehia?

Bohemians 1905 se chema Vrsovice şi a fost singurul club care a răspuns prezent unei iniţiative de la Antipozi. În 1927, Australia încerca să popularizeze fotbalul în rândul maselor adunate din cele patru colţuri ale lumii. A cerut ajutor englezilor: să vină două trei echipe să joace nişte amicale şi să aducem fanii în tribune! Drumul prea lung a dus la un răspuns negativ din partea grupărilor din Albion, toate ocupate cu propria felie de istorie în cel mai vechi campionat din lume.

Foto: janhorak.cz

Nici alte grupări din alte ţări nu au vrut să bată drumul până în Australia pentru nişte amicale, fie ele şi pe bani. Nici naţionala Cehiei şi nici altele nu au fost de acord cu turneul prin ţara-continent. Niciuna, mai puţin AFK Vrsovice.

Alb-verzii au venit, iar prestaţia lor şi-a atins scopul: imagine, fani, meciuri multe, 20 la număr. Şi gazdele au fost mulţumite, aşa că, la plecare, le-au făcut cehilor un cadou surpriză: doi canguri vii!

Animalele împreună cu tot cu echipa şi staff-ul tehnic au ajuns cu bine la Praga şi au putut fi admirate în voie la grădina zoologică. Vrsovice şi-a schimbat numele în Bohemians, iar sigla echipei înfăţişează, de atunci, un cangur verde pe fond alb. Inutil de menţionat că porecla echipei este Klokani. Fix „cangurii”!

Comenteaza cu Facebook!