Nu are nicio legătură cu fotbalul sau cu istoria lui. Are legătură cu mine. Victoriile lui Bute respiră parfum de noapte românească, de agitaţie şi de un pic de mândrie. Un om simplu într-un sport care nu îi datora nimic. Un om pasionat, dedicat şi muncitor, calităţi despre care se vorbeşte mai puţin pentru că subiectele cu presupuşi adversari aranjaţi sunt întotdeauna mult mai suculente şi atrăgătoare! Un om cinstit, fără excese, care a reuşit pe mâna lui.

Bute se bate pentru el şi familia lui, pentru centură, bani şi pentru pretextul încă unei partide. Se bate şi pentru noi în măsura în care îi dăm voie. În măsura în care îl acceptăm ca reprezentant, fie şi prin prisma steagului şi al imnului. Se bate pentru noi cei care ne abţinem să aruncăm cu noroi de dragul unei opinii.

Pentru mine personal, Bute s-a bătut în noaptea lui 1 martie 2008, cu William Joppy. Doamne, ce frumos a fost! A câştigat atunci!

În seara asta sunt egoist. Nu vă spun nicio istorioară despre fotbal. Vreau doar să pot să mă bucur.

Poveştile îi aparţin astăzi unui român cu mânuşi. Un român un pic emotiv, un român cuminte, dar extrem de determinat.

Succes Lucian!

132 vizualizari

No related posts.