Don't Miss

Broastele

By on 19 iunie 2013, 14:25

Gâştele au salvat Capitoliul de la invazia galilor, broastele le-au adus ucrainienilor un eşec usturător la mondiale.

Animalele de peste secole şi-au folosit „vocea” să se amestece în treburile oamenilor.

Ambele întâmplări sunt însă înconjurate de aura legendei. Dacă în povestea latină discutăm despre o mistificare romantică, în cazul esticilor avem de-a face cu o scuză (nici măcar prea reuşită) a fotbaliştilor care au încercat să scuze astfel înfrângerea cu 4-0 din meciul cu Spania de la CM 2006.

Fundaşul Vladislav Vashchuk a declarat după meci că niciunul dintre jucătorii ucrainieni nu au închis un ochi toată noaptea. De vină ar fi fost broastele de lângă hotelul din Potsdam, un complex de 4 stele situat pe malul lacului Templiner.

În apărarea broaştelor au sărit administratorii hotelului. „Pe aici avem şi păsări care se trezesc dimineaţa şi cântă în copaci…să încercăm să le prindem?!?”

Inspectorul de mediu Frank Zimmermann a sosit rapid la faţa locului şi a constat că broaştele chiar există şi că fac zgomot. Maximul atins este de 70 de decibeli, echivalentul unui tir pe autostradă dar nu le-a oferit nicio soluţie ucrainienilor. „Nu le recomand să încerce să le vâneze. S-ar putea trezi cu probleme mai mari. Broaştele din Germania sunt ocrotite prin lege!”

Se pare că broastele le-au purtat până la urmă noroc lui Vashchuk şi compania. Ucraina a câştigat celelalte două meciuri din grupă şi s-a calificat în optimile turneului. Ba chiar au ajuns în sferturi, acolo unde au pierdut cu 3-0 în faţa Italiei, viitoarea campioană mondială!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza