Don't Miss

Blesteme şi vrăjitorii în fotbal

By on 7 mai 2012, 14:09

Foto: en.wikipedia.org

Subiectul nu este chiar aşa străin de lumea sportului. Fotbalul este la rândul său victima miilor de superstiţii şi de mici practici care tentează norocul chiar şi în secolul în care progresul aproape că îl lasă fără slujbă până şi pe Dumnezeu. Am prezentat acum un an şi jumătate cazul celor de la Deportivo Arica, nişte chilieni care au scăpat de retrogradare după ce au plătit din buzunar o vrăjitoare (cazul, dar şi reacţia oficialilor chilieni, în exclusivitate pentru Istoria Fotbalului, AICI). Magia nu l-a ajutat pe goalkeeperul Gambiei la un meci de la Cupa Africii, dar asta nu l-a făcut pe Musa Camara să renunţe la săculeţul său cu gris-gris, pe care îl aduce la fiecare meci (povestea AICI). Nu doar africanii şi sud-americanii apelează la astfel de practici. Un manager englez i-a şocat pe cei prezenţi la stadion după ce a decis să se lupte de unul singur cu spiritele rele.

Barry Fry şi-a legat numele de Peterborough dar cel mai şocant gest al întregii cariere s-a petrecut pe St Andrews, stadionul lui Birmingham. Fry pregătea o echipă care nu mai câştigase de trei luni şi umbla vorba că arena fusese blestemată de nişte ţigani. Pentru că îşi dorea cu disperare să depăşească momentul dificil, managerul a făcut uz de singura practică anti-magie pe care o ştia: a urinat în toate cele patru colţuri ale terenului! A funcţionat? „Păi…de atunci am cam început să câştigăm, dar nu a durat mult şi m-au concediat, aşa că, din punctul meu de vedere, nu a meritat!” declara ulterior Fry.

Baseball Ground a fost arena lui Derby County între 1890 şi 2004. Atunci când a fost construit stadionul, autorităţile au demolat câteva locuinţe şi au evacuat alţi ţigani cu puteri magice care ar fi blestemat la rândul lor echipa să nu aibă parte de Cupa Angliei! În următorii şase ani, Derby a pierdut trei finale după care nici măcar nu au mai ajuns să se califice în fazele superioare. Abia în 1946 au ajuns din nou în ultimul act al competiţiei. Generaţia de atunci şi-a amintit de blestemul ţiganilor iar căpitanul Jack Nicholson le-a căutat urmaşii după care i-a plătit să destrame vraja. Rezultatul: victorie cu 4-1 şi prima (şi singura, până acum) Cupă a Angliei în vitrina cu trofee a lui Derby.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza