Don't Miss

Blat la vot sau victorie pe merit: a fost golul lui Stoch mai frumos decât cel al lui Falcao?

By on 8 ianuarie 2013, 15:34


În umbra scandalului mai mare, legat de primul unsprezece al anului 2012, în proporţie de 100% provenit din Primera, gravitează ca un satelit ascultător câştigătorul premiului Puskas, adică al celui mai frumos gol marcat acum un an.

Reuşita lui Stoch de la Fener a câştigat în faţa driblingurilor cascadă ale lui Neymar şi a foarfecii superbe a lui Falcao.

Şi asta poate pentru că sistemul de determinare a câştigătorului este unul care lasă loc de discuţii.

Totul se decide pe net, la votul maselor. Ceea ce înseamnă democraţie dar şi o mare posibilitate de înşelăciune. Probabil toţi cei care citesc acest articol ştiu ce e ăla un ip dinamic, ca să numim doar cea mai banală tentativă de păcălire a sistemului.

Stoch a câştigat mai ales pentru că Fener (şi Turcia în general) are o comunitate online imensă. Otomanii sunt pe net non stop, consumă fotbal pe pâine şi sunt recunoscuţi pentru mobilizarea virtuală de care sunt capabili.

Discuţiile pe marginea sistemului au existat şi înainte însă desemnarea reuşitei lui Stoch drept cea mai frumoasă din 2012, în condiţiile în care, doar în Premier League, se marchează câte două sau trei astfel de goluri pe etapă, pare să îndemne mai marii fotbalului să umble pe la proceduri.

Oricum, ideea de frumos e relativă şi subiectivă, dacă o mai încărcăm şi cu aroma păcălelii atunci orice ierarhie îşi pierde autoritatea.

Mai jos sunt cele trei goluri. Eu aş fi mers pe Falcao. Care este favoritul vostru?

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. Bogdan

    8 ianuarie 2013, 17:22 at 17:22

    Falcao

  2. traian

    9 ianuarie 2013, 20:57 at 20:57

    o executie magnifica si mult mai grea decat a lui Stoch a fost si cea a lui Moussa Sow…dar sunt de parere ca Falcao ar fi meritat tinand cont si de anul sau fotbalistic mult mai bun decat al celorlalti….parerea mea…

Comenteaza