Don't Miss

Barca – Chelsea. Câteva săgeţi care spun o poveste interesantă

By on 30 aprilie 2012, 13:03

Foto: AFP PHOTO / JOSEP LAGO

A trecut momentul, s-au liniştit spiritele! Chelsea şi-a apărat poarta în tranşee, Barcelona s-a dezlănţuit într-un joc al paselor la fel de hipnotizant ca ochii şarpelui pentru bietul iepuraş. Am văzut meciul, l-am interpretat pe toate părţile. Ne-am pus sufletul în joc, ne-am lamentat pe forumuri şi am asistat la ciobirea unui mit. Ne plac ascensiunile şi am urlat cu braţele catalane în sus după primii ani de Guardiola, dar nu iubim deloc dictatura şi poate că aici este diferenţa dintre cei care câştigă şi cei care câştigă tot. Am suportat şi am înghiţit în sec al treilea sezon cu cinci trofee din şase posibile pentru catalani iar, în paralel, am şi aplaudat challengerul-ul, orcare i-ar fi fost numele. Aveam nevoie din nou de aer proaspăt, iar Chelsea, în felul ei defensiv, ne-a deschis un pic fereastra. Mai jos, doar câteva imagini deloc sentimentale, care vorbesc mult mai bine despre ceea ce s-a întâmplat pe teren.

Sunt imagini statistice din returul semifinalei. Poze pe care le-am obţinut de la FourFourTwo şi Opta, deţinătorii de drept.

În primul rând să luăm în discuţie pasele, iar comentariile sunt de prisos: un desen din care nu se înţelege nimic, zeci, sute de schimburi de mingi între catalani. Cele albastre, scurte şi nervoase sunt pasele care au ajuns la coechipieri, cele roşii sunt pasele greşite. De partea cealaltă, câteva dungi firave. Lungi şi pe angajament. Sunt ale lui Chelsea.

poza 1

Foto: fourfourtwo.com

Observăm grafic ceea ce am văzut şi pe teren. Marea de linii albastre a catalanilor domină treimea de teren adversă dar roşul este culoarea predilectă în careul englezilor.

Cu o asemenea imagine în minte ne îndreptăm spre următoarea. Mărim un pic rezoluţia şi descifrăm soluţiile pe care le-au ales gazdele pentru mutarea decisivă.

Barca crosses

Foto: fourfourtwo.com

Ce înţelegem din poza de mai sus? În primul rând un paradox. Cu toate sutele de pase din precedentele imagini, ne-am fi aşteptat să asistăm, odată cu apropierea de careu, la foarte multe pătrunderi. Când colo…25 de centrări din laterale, dintre care doar cinci au ajuns la destinatar. Asta ne relevă lipsa de alternative a catalanilor. Nu au reuşit să străpungă defensiva prin driblinguri (ăsta era rolul lui tiki-taka) aşa că au apelat la centrări. Contra cui au făcut asta? Contra lui Ivanovic, 1.88 metri, lui Terry, cât a fost pe teren, 1.87 metri, lui Lampard, 1.84 metri, lui Obi Mikel, 1.86 metri, iar pe final chiar şi contra lui Drogba, 1.89 metri. Cui erau adresate centrările? Păi lui Alexis Sanchez, 1.70 metri, sau lui Cuenca 1.79 metri, sau lui Messi, 1.69 metri, fie şi lui Tello, 1,78 metri. Ce se întâmplă când centrezi pentru jucători ofensivi cu 10-15 centimetri mai scunzi decât fundaşii? Ce aţi văzut pe teren!

Concluzia pozelor de mai sus este simplă: tiki-taka a funcţionat. Finalizarea nu. A fost un meci în care Barcelona nu a putut sparge defensiva adversă, aşa cum face de obicei, a realizat acest lucru şi s-a repliat de câte ori a avut ocazia spre soluţia de rezervă (centrări peste apărare) dar aici catalanii au intrat în jocul aerian al englezilor. Dacă eliminăm cornerele din cele 25 de pase lungi, ajungem la următoarea statistică deloc măgulitoare pentru gazde: 1 pasă reuşită din 21 încercate.

Încheiem cu eficienţa. Cu toată nebunia jocului în viteză, Barca a avut doar şase şuturi pe poartă. Două goluri, 33% eficienţă. Chelsea a mizat pe contraatac. A tras trei şuturi pe poartă, a dat două goluri, 66% eficienţă.

Barca attempts

Foto: fourfourtwo.com

 

Comenteaza cu Facebook!

8 Comments

  1. Fenris

    30 aprilie 2012, 23:32 at 23:32

    Poate un pic pe langa subiect.
    M-am saturat sa tot aud hulit jocul defensiv. Oamenii care fac asta nu vor fotbal. Vor circ. Fotbalul este o lupta, iar in lupta nu conteaza cum lupti, atata timp cat invingi. Nu conteaza armele, nu conteaza cinstea. Conteaza doar oamenii pentru care joci: colegii de echipa si suporterii. Suarez a scos mingea cu mana ca sa dea o sansa echipei sa mearga mai departe. O sansa infima, insa a mers. Chelsea a pus un zid in fata portii pentru ca vrasmasii sa nu treaca, pentru Chelsea sa mearga mai departe. Nu au pus un zid si au plecat acasa, la o bere, ci au asudat, au muncit, au sangerat. Asa au ales sa lupte, aceasta a fost arma lor, o arma care a invins arsenalul advers. Au plecat de pe teren invingatori si asta conteaza, asta trebuie tinut minte. Barcelona nu a invins, insa nu sunt victime nobile (asa cum multi, inclusiv ei o afirma). Au luptat si au pierdut. Asta conteaza si asta trebuie tinut minte. Restul sunt cuvinte care, din fericire, vor fi uitate in curand.

    P.S. Un prieten a asemanat meciul cu o lupta intre bine si rau. Da, e simplu asa, insa in fotbal, nu e niciodata atat de simplu.

    • gery76

      1 mai 2012, 04:38 at 04:38

      Ti-as putea da dreptate in mare proportie,daca exemplul tau n-ar fi oarecum relativ.
      -Uruguay-ul jucase fotbal ,nu zidise ,nici macar nu sapase transee ,era minutul 120 si era totul sau nimic.
      -Eu ca mare fan Bayern , oarecum,m-am bucurat ca Chelsea a ajuns in finala ,desi Bayern joaca mult mai bine impotriva echipelor mari, insa Barcelona ca place sau nu place unora ,este echipa ce a influentat decisiv fotbalul in ultimii 4 ani si asta intr-un mod cu totul pozitiv ,dovedind inca o data ca si factorul pozitiv ,creativitatea,tehnica si esteticul pot invinge in dauna meschinariei absolute ,reprezentate de ”otrava”spectacolului -Jose Mourinho.
      -Nmeni peste ani de zile nu-si va aduce aminte de jocul mizerabil al lui Inter ,sub Mourinho , de antifotbalul toatal facut de Hererra cu acelasi Inter in anii ’60,insa cu siguranta toata lumea-si va aduce aminte de marele Ajax’71-’73,Bayern ’74-’76 ,Milan ’88-90 sau Barca 2009-2012!!!!!

  2. Fenris

    1 mai 2012, 13:52 at 13:52

    Totul sau nimic a fost si pentru Chelsea. Suarez a pus mana pentru ca nu avea alta solutie. Chelsea a jucat asa pentru ca nu avea al;ta solutie. Ai dreptate, peste multa vreme nimeni nu isi va aduce aminte de jocul mizerabil (nu am spus-o eu), ci doar de marea echipa a Barcelonei. La fel cum nu isi vor aduce aminte decat de faptul ca Chelsea a eliminat-o. Stiu ca sunt incapatanat, insa pentru mine fotbalul este si va ramane o lupta, nu o piesa de teatru. De aceea voi iubi mai mult un Gerrard decat un Messi, un Jeremies decat un Ronaldo, un Schweinsteiger decat un Kaka. Poate si Gattuso, insa am impresia ca de multe ori baiatul ala avea mai mult gandul la vendete decat la fotbal.

    • gery76

      2 mai 2012, 01:09 at 01:09

      -Faptul ca esti incapatanat ,nu poate sa nasca din partea-mi decat admiratie si consideratie,
      -Poate nu esti suficient convins de faptul ca eu sunt un mare fan al lui Bayern si al Germaniei,dar eu am mai spus ca in perioada ’85-2000 ,fotbalistul pentru care voi avea cea mai mare admiratie ,a fost ,este si va fi Lothar Matthaus ,care oricum este ca stil de joc mai apropiat de Gerrard[ numele meu din buletin] ,decat de Messi sau Kaka ,pe care nici macar nu l-am considerat vreodata un mare fotbalist [un mare pastor evanghelist da].
      – Ce am vrut eu sa evidentiez, este rolul major pe care un personaj de tipul lui Guardiola ,l-a avut asupra factorului ofensiv in ceea ce priveste fotbalul jucat si pentru oamenii din tribuna,care marita sa mai vada si FOTBAL,jucat de Bayern sau Barca si nu doar o goana lipsita de orice limita a bunului simt pentru trofee -exponentul principal ramanand acest personaj mai mult decat malefic Jose Bourinho!

  3. alen

    1 mai 2012, 20:03 at 20:03

    eu zic ca merita aplaudata Chelsea. Nu ai dreptate Gery, toata lumea isi aduce aminte de Interul lui Herrera, uite chiar tu il aduci in discutie. Fara tactica lui Herrera si cea a lui Mourinho de acum 2 ani (similara cu cea a lui Di Matteo) clubul Inter nu mai avea cele 3 cupe ale campionilor. Daca Di Matteo incerca sa se apere sus, sa joace ofensiv isi lua 4 goluri lejer. Secretul cu Barcelona este tocmai sa te bagi cu echipa’n poarta, sa te aperi in 16-20 m. Nu au suteuri de la distanta si nici joc cu centrari. Cum bine se observa in articol centrarile nu aveau nici o sansa, pur si simplu nu in afara de Puyol nu au oameni periculosi la cap. Di Matteo a studiat bine jocul Barcelonei si a a aplicat aceasta tactica ultradefensiva care ar fi fatala in fata oricarei alte echipe dar in fata Barcelonei poate fi singura castigatoare. In fotbal important este rezultatul iar Chelsea este in finala si merita felicitari.

    • gery76

      2 mai 2012, 01:37 at 01:37

      Alen
      -Stii ca opinia ta mi-a fost mereu draga,dar tu mi-ai argumentat strict statistic,in realitate daca luam amintirile proprii,chiar si cartile lui Chirila ,Nicolaescu,Flamaropol,Teasca,Ionescu , Economu etc,mai degraba ne-aducem aminte de superba echipa a lui Tele Santana ’82 si ’86 ,eliminata in sferuri in ambele editii desi a facut arta pe teren cu Zico ,Socrates,Eder,Falcao,Junior sau Careca si Casagrande, decat de cea mai obscura nationala a Braziliei ce a iesit campioana mondiala in ’94 cand efectiv a stat in 2 oameni Romario si Bebeto,in schimb , aveau cea mai fada linie de mijloc din istoria lor – Mauro Silva,Dunga,Zinho si Mazinho.
      -Mult mai multa lume isi va aduce aminte de echipa Danemarcei din ’86,chiar daca a fost eliminata in optimi de Spania ,de Romania ’94 chiar daca Suedia a ajuns in semifinale,de Camerunul’90 al lui Milla,Biyk,Kunde,Onana,M’Bouh-M’Bouh sau N’Kono in detrimentul unei echipe a Cehoslovaciei sau chiar Argentinei care au fost eficientte dar au jucat un fotbal meschin,de superba echipa a Mexicului ’98 in detrimentul batranei si inesteticei echipe a Germaniei cu care eu tineam, de minunata echipa a Cehiei in 2004 cu Barros,Koller si senzationalul Nedved desi Grecia a iesit campioana intr-un mod extrem de pragmatic si exemplele pot continua.
      -Guardiola a dovedit ca poti castiga mari trofee si daca joci un fotbal pozitiv ,bazat pe posesie si creatie,in dauna cinismului ,asta am vrut eu sa subliniez!!!

  4. alen

    2 mai 2012, 11:09 at 11:09

    Gery

    Ideal ar fi sa fie si spectacol si rezultate. Asta s-a putut la Barcelona, Milan, Bayern, Real Madrid si inca cateva. Acuma intrebarea e, pentru restul (majoritatea) unde nu se poate ce alegem? Iti pariez pe ce vrei tu ca olandezii ar fi preferat un fotbal mai putin generos dar sa fi castigat un titlu mondial din cele 3 finale. Danemarca 86 a fost atat de spectaculoasa dar s-a oprit in optimi. In schimb in 1992, cu o echipa mai echilibrata, ceva mai putin spectacol si aparare solida au putut lua titlul european. Ca sa scurtez ideal ar fi ambele, imi scot palaria in fata acestor situatii dar rar se poate. Cand trebuie sa alegi oricine alege rezultatul. Si zic ca nu trebuie blamate sau minimalizate performante gen Chelsea sau Grecia ca sa luam doar 2 succese axate pe aparare. Tu crezi ca Otto Rehhagel n-ar fi vrut sa joace ofensiv? La Werder era super ofensiv si spectaculos dar in Grecia s-a adaptat la ce-a gasit. Si i-a facut pe greci campioni. In cazul Chelsea, pai abramovic alearga de 7 ani dupa champions league, crezi ca mai conteaza daca castiga trofeul cu apararea?

  5. gery76

    2 mai 2012, 16:11 at 16:11

    -In ceea ce -l priveste pe Otto Rehhagel,n-am cum sa te contrazic, ai perfecta dreptate ,la Bremen l-a aruncat in fotbalul mare pe Rudi Voller,facandu-l golgheter din 2 Bundesliga,iar dupa promovare in acelasi an datorita fotbalului spectacol creat de ”Regele”Otto ,Voller a debutat cu mult succes in nationala ”panzerelor”,apoi este legendara revenirea lui Bremen ,tot sub Rehhagel de la 0-3 la 5-3 in CH.League ,contra lui Anderlecht,apoi titlul castigat imediat dupa promovare cu Kaiserslautern in ’98,mare pacat ca-si va ”pata ”putin cariera cu retrogradarea Herthei,insa are meritul de a fi incercat cand nimeni n-a avut curajul.!

Comenteaza