Don't Miss

Atunci când cel mai mare derby e doar un meci obişnuit

By on 15 ianuarie 2013, 13:43
united liverpool

Foto: dnaindia.com

Real şi Barca s-au tot duelat de la egal la egal într-una dintre cele mai frumoase încleştări a tuturor timpurilor. La fel au făcut şi Boca cu River. La fel Inter cu AC Milan şi cu Juventus, în menage-a-trois-ul sportiv al Italiei.

Am fi tentaţi să spunem că la fel se întâmplă şi în Anglia, acolo unde cele mai titrate formaţii ale campionatului se bat pe viaţă şi pe moarte de mai bine de o sută de ani.

United (19 titluri) şi Liverpool (18 titluri) s-au întâlnit de curând iar diavolii moşului Ferguson au câştigat cu 2-1. Puţini le-ar fi dat vreo şansă oaspeţilor, mai ales că reconstrucţia din tabăra cormoranilor nu le lasă prea multe speranţe fie şi la un loc de cupe europene, cu atât mai puţin la titlu. Aşadar a fost un derby doar cu numele, purtat de pe picior de inferioritate de elevii lui Rodgers.

Aşa a fost iar istoria ne rezervă şi o surpriză. Se pare că întâlnirea întâlnirilor din fotbalul englez n-a fost niciodată un adevărat derby dintre două superputeri. Descoperirea îi aparţine lui Tom Williams, iar articolul său este disponibil pe Yahoo Sports, via AFP (adică aici).

Iată câteva date care susţin teoria de mai sus:

  1. Liverpool a câştigat 12 titluri între 1970 şi 1990, Manchester United niciunul
  2. United a câştigat 12 titluri între 1990 şi 2013, Liverpool niciunul
  3. Liverpool şi United au câştigat împreună 37 de titluri, dar în doar cinci cazuri una dintre echipe a terminat pe locul întâi iar cealaltă pe locul doi
  4. United are 18 prezenţe în finala cupei, Liverpool 14 prezenţe, dar cele două echipe s-au întâlnit doar de două ori în ultimul act al întrecerii
  5. Liverpool şi United s-au luptat cu adevărat între ele doar între 1964-1967. United a câştigat titlurile din 65 şi 67, Liverpool pe cele din 64 şi 66

Concret, când una dintre echipe era pe cai mari cealaltă trecea prin momente mai puţin plăcute şi în rare ocazii granzii din Premier League au jucat meciurile directe de la egal la egal. United şi Liverpool s-au întâlnit până acum de 187 de ori. Trupa din Manchester are 75 de victorii, cormoranii au câştigat de 62 de ori iar 51 de partide s-au încheiat la egalitate.

Aşadar, este Derby of England un derby adevărat sau doar o rivalitate a suporterilor?

Comenteaza cu Facebook!

3 Comments

  1. mihai.schiau

    15 ianuarie 2013, 13:59 at 13:59

    Ar fi interesant de vazut in cate dintre aceste „derby-uri” a castigat echipa mai slab clasata in acel moment. Asta e o alta caracteristica a derby-urilor, aceea ca locul din clasament nu conteaza (sa ne amintim Rapid-Steaua 5-1, cand Steaua era pe 2, iar Rapidul pe 7 sau 8). Deci daca sunt suficiente cazuri de genul asta, putem spune ca e un derby

  2. gery76

    16 ianuarie 2013, 04:21 at 04:21

    -Eu marea drama o vad in faptul ca Liverpool din 1989 ,n-a mai castigat titlul de campioana a Angliei si nici n-a mai fost implicata decisiv in aceasta lupta.

    -Nici o mare echipa a Europei,castigatoare de CH.League[ C.C.E.],nu cred ca se mai afla in aceasta situatie ingrata[ poate cu exceptia si mai dramatica a lui Nottingham Forest]

    -A mai stat si Inter Milano din ’80 pana in ’89,pana a venit tripleta germana Matthaus,Brehme si Klinsmann ,peste un deceniu fara titlu ,a mai fost din ce mi-aduc aminte si Feyenord o perioada foarte mare,chiar si Milan a stat fara titlu din 1979 pana in 1988 ,cand a venit tripleta olandeza Gulitt,Rijkaard si van Basten,dar 23 de ani fara implicare efectiva la titlu,pentru mine ramane un mare mister,cu atat mai mult cu cat Liverpool este o echipa extrem de iubita in intreaga Europa si n-a fost doar o ”cometa”precum Nottingham,Aston Villa,Stade de Reims,Fc.Bruges ,Borussia Monchengaldbach sau Leeds United,echipe care cum de repede au ajuns in varful Europei ,la fel de repede au disparut din prim plan.

  3. gery76

    16 ianuarie 2013, 04:29 at 04:29

    Alex ,vad ca a reaparut lista cu datele de nastere a fotbalistilor importanti si acest lucru nu poate decat sa ma bucure foarte mult,multumesc frumos si din partea mea numai bine iti doresc!

Comenteaza